Pe 13 mai, Oana Sârbu, sau Dana, așa cum o cunoaștem cu toții grație personajului căruia i-a dat viață în seria de filme „Liceenii”, împlinește frumoasa vârstă de 52 de ani și este nevoită să-și petreacă ziua de naștere acasă, în izolare, unde se află ( ca noi toți, de altfel) de aproape două luni. Chiar dacă s-au scurs deja 34 de ani de la rolul care i-a adus celebritatea, timpul nu și-a pus mai deloc amprenta asupra sa, ba chiar am putea spune că este la fel de frumoasă ca în adolescență.
Oana Sârbu îți serbează ziua de naștere acasă, în izolare
Și pentru că are nevoie mai mult ca oricând să știe că prietenii și fanii îi sunt aproape, Oana s-a gândit să marcheze această zi specială printr-un live pe rețelele de socializare. Și dacă vă gândeați că nu mai este momentul pentru cadouri, ei bine, trebuie să știți acestea au început să ajungă încă de săptămâna trecută, spre uimirea îndrăgitei actrițe și interprete de muzică ușoară.
„M-am gândit să fac un “live” cu prietenii, pe Facebook sau Instagram. Dar, să vedem. Deja am început să primesc flori şi cadouri, de săptămâna trecută. O să beau şampanie, sigur, sau prosecco, băuturile mele preferate”, a dezvăluit Oana Sârbu pentru click.ro.
Și-a descoperit noi pasiuni în izolare: „Am alunecat mai mult pe panta scrierilor şi a lecturilor ce ţin de spiritualitate, religie, istorie”
Cât despre perioada petrecută în izolare, așteaptă cu nerăbdare să se încheie, chiar dacă recunoaște că se simte bine „în solitudine”, alături de cărțile sale, muzica și toate celelalte elemente care îi creează o atmosferă ZEN. În plus, nu i-a uitat pe foștii colegi din Liceenii, mai ales că regizorul Nicolae Corjos va împlini în scurt timp venerabila vârstă de 85 de ani, așa că trebuie sărbătorit cum se cuvine.
„Pentru mine a fost șocant ce s-a întâmplat. Nu realizez nici acum cum a fost posibil aşa ceva. Vor mai fi perioade de izolare, n-are cum să treacă brusc această epidemie. Mie mi-e bine-n solitudine, în intimitatea casei mele, ştiu să creez ambianţe ZEN, confort din lumini, aroma terapie, muzică, aranjamente florale, nimic nu mă umple mai tare de bucurie decât liniştea, calmul, mai ales pe străzile Bucureştiului sufocat, în toate zilele.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Pentru mine e mai mult decât minunat să pot citi mai mult, să ascult muzica ce-mi place, să mă ocup de casă, chiar dacă mai puţin suport treburile casnice, îmi sunt tare nesuferite, mi se par zadarnice şi brutale. Am alunecat mai mult pe panta scrierilor şi a lecturilor ce ţin de spiritualitate, religie, istorie.
Am cărţi multe ce se vor citite şi am timp mai ales noaptea, în plus am urmărit nenumărate filme documentare. Am şi cântat în câteva proiecte de Paşte, pentru diferite televiziuni, cântece de grup. M-am bucurat să fac, zilele trecute, un material video, alături de colegii mei din „Liceenii”, pentru ziua domnului Nicolae Corjos (n.r. regizorul filmului), tot taur ca şi mine.
Mi-am revăzut întreaga viaţă, cu ce a fost bun, spectaculos, fulminant, şi cu alegerile mele sau oamenii pe care i-am întâlnit, mi-am revăzut copilăria, mai ales că am pierdut două persoane apropiate în familie, în ultimele două luni, de care era legată întreaga mea viaţă.
Mi-am reconsiderat “greşelile”, dar, n-au fost multe, sunt un om norocos, teribil! “Lumea basmelor” în care trăiesc e cea mai potrivită pentru mine! E evadarea mea! Şi trecerea de acum ceva timp, într-un alt prefix al vieţii, s-a petrecut cu un cumul de emoţii şi energii pe care nu credeam să le trăiesc vreodată”, a mai spus Oana Sârbu.