Chiar dacă în luna mai a lui 2018 Oana Sârbu a împlinit 50 de ani, ea nu ezită să se afișeze în costum de baie. Vedeta este foarte mândră de corpul ei, iar fanii sunt foarte încântați să o vadă în ipostaze mai puțin obișnuite pe cea care a menținut pe tot parcursul carierei sale o limită în tot ceea ce a însemnat viața personală și aparițiile publice.
Puțini știu însă că Oana Sârbu are un băiat, despre care vorbește foarte rar, dar de care e extrem de mândră. „E un copil mai mult decât cuminte, e un copil strălucitor. Avem doi căţei şi ei sunt partenerii lui de joacă. Acum e în tabără la schi. Mi-am permis să-l iau puţin mai repede de la şcoală să-l trimit mai repede acolo, am înţeles că pârtiile sunt mai libere decât în vacanţă. Eu nu schiez, dar el face tot felul de sporturi. Face 9 ani”, a spus artista în cadrul unui interviu acordat lui Cristi Brancu.
Oana Sârbu s-a afișat în costum de baie la 50 de ani: FOTO
Cântăreața Oana Sârbu are o carieră de peste 3 decenii. Singurele imagini controversate cu ea sunt scenele din ”Liceenii”, film în care a jucat alături de Ștefan Bănică Jr și care i-a adus notorietatea, pe lângă palmaresul muzical de excepție cu care s-a remarcat de-a lungul timpului.
La 50 de ani, însă, Oana Sârbu pare mai îndrăzneață decât la 20! Artista a postat câteva imagini în care a pozat sexy, dar și o fotografie cu ea în costum de baie. ”#misssummer
#misssunnydays ”, a scris Oana în dreptul imaginii publicate pe o rețea de socializare. Fanii nu au întârziat să îi aducă laude: ”Wow ce frumoasă ești!”, ”Superbaa!!!!”, ”Te ador!”, ”Superba. Mereu tanara si frumoasa.”, ”Fabuloasa!”, ”Frumoasă foc!”, ”Wow, Oana ești foarte frumoasă!”, i-au transmis aceștia, entuziasmați să o vadă pe Oana Sârbu în costum de baie.