Oana Roman a povestit cu lux de amănunte despre cea mai grea încercare a vieții sale. Vedeta a mărturisit cine a fost adevăratul sprijin în clipele acelea, dar și despre cum a reușit să treacă peste situația grea și ce a învățat despre viață. Cu toate că totul s-a petrecut la nașterea fetiței sale, Izabela, detalii despre momentul cumplit ies acum la iveală.
Oana Roman, detalii despre momentul în care a văzut moartea cu ochii
Oana Roman oferă detalii cutremurătoare despre cel mai greu moment din viața sa, pentru Wowbiz.ro. Totul s-a petrecut în anul în care s-a născut fetița sa, Izabela. Este deja cunoscut faptul că vedeta a avut parte de complicații numeroase după operația de cezariană. Oana a mărturisit, de fapt, cum au decurs atunci lucrurile.
„Mi-am dorit atât de mult să o aduc pe lume pe fetița mea, Isabela, încât, a trebuit să mă lupt cu tot, chiar și cu moartea. Dumnezeu însă m-a ajutat să trăiesc, la fel și medicii, care au făcut, la vremea respectivă, adevărate minuni pentru ca inima mea să mai bată acum”, a dezvăluit Oana Roman
Marius Elisei, singurul sprijin al Oanei Roman pe patul de spital
Oana a mai mărturisit că cel care i-a fost alături clipă de clipă și a ținut-o de mână tot timpul a fost soțul ei, Marius. „M-am simțit rău, cumplit de rău, credeam că până acolo mi-a fost. Riscam să fac septicemie De aceea, nu știu de ce, dar nu am vrut să spun nimănui prin ce treceam, nici mamei, nici tatei, nici Catincăi, nimănui! Îmi amintesc că m-am dus la spital și atunci când am intrat în sală de operații l-am văzut doar pe soțul meu, Marius, care mi-a zis că o să fie bine.
Eu însă nu gândeam așa, vedeam prin fața ochilor totul și îmi ziceam… după ce îmi pune tubul acela de anestezie la gură, poate nu mă mai trezesc. Aveam lacrimi în ochi! Tremuram și apoi… gata! M-am trezit la Terapie Intensiva, unde am stat timp de cinci zile! Singurul care m-a ținut de mână tot timpul acela a fost Marius, și după câteva zile și soră mea. Atunci, am realizat că nimic nu mai contează pe lumea asta decât familia. Poți să ai averi, ele se duc, poți să ai glorie, haine și să te mergi în cele mai scumpe vacanțe, dacă nu ai un om aproape, nu ai nimic. În plus, în față morții, ești singur”, a spus Oana.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet