O pană de curent a afectat, marţi seară, Televiziunea Română. Emisia staţiilor TV a fost afectată. Pentru a putea difuza jurnalul de la ora 20.00 s-au făcut anumite improvizaţii, astfel că jurnaliştii au putut să îşi transmită ştirile doar în direct.
O pană de curent a dat peste cap Televiziunea Română
O pană de curent a afectat Televiziunea Română. Pana de curent a afectat şi a dat peste cap partea de producţie a televiziunii. Unul dintre jurnale a fost afectat, fiind anulat.
Necazurile au început în jurul orei 18-30, când curentul în TVR s-a oprit. Oprirea energiei electrice a avut loc doar pentru un minut, dar acel minut a fost resimţit şi la câteva ore după. Astfel, la reluarea alimentării cu energie o parte din sistemele de producţie ale televiziunii nu au mai pornit.
Cea mai gravă pană din ultimii 30 de ani
A picat calculatorul de emisie, au fost afectate serverele de la știri, de la sport și de la studiourile virtuale. Partea de producție a fost una dintre cele mai afectate.
Astfel, jurnalul de pe TVR 2 de la ora 19.30 a fost anulat, iar staţia a difuzat pe post doar promo-uri, întrucât ziariştii nu au putut să îşi monteze materialele ce urmau a fi difuzate.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Anulat a fost şi jurnalul sportiv de pe acelaşi program. În plus, instituţia a rămas şi fără internet. Pentru ca jurnalul de la ora 20.00 să intre pe post au fost nevoie de anumite improvizaţii tehnice, însă emisia a mers numai în regim de intervenţii în direct.
Din cauza problemelor de la producţie nu s-au putut difuza materiale înregistrate. Astfel, jurnaliştii au fost să transmită live din curtea televiziunii. Surse din TVR au declarat că a fost una dintre cele mai grave avarii din ultimii 30 de ani.
În timp ce TVR a fost afectată de o pană de curent, Antena 1, Pro TV şi Pro Cinema au primit amenzi uriaşe de la Consiliul Naţional al Audovizualului (CNA). Antena 1 a primit 100.000 de lei amendă pentru episodul „Vulpiţa” difuzat în mai multe seriale în emisiunea „Acces Direct. De asemenea, Pro TV şi Pro Cinema au primit 200.000 de lei amendă pentru depăşirea publicităţii.
„Pentru încălcarea legii în mod grav şi repetat (multiple articole privind protecţia minorilor şi respectarea demnităţii umane), în emisiunile „Acces Direct” din perioada 13.01-6.02.
Şi ţinând cont de antecedentele numeroase, am propus sancţionarea postului Antena 1 cu 100.000 de lei (maximul pentru articolele din cod invocate). Amenda a trecut cu 9 voturi (unanimitate)”, a anunţat Radu Herjeu, membru CNA, pe Facebook.
Pro TV şi Pro Cinema au fost amendate cu 200.000 de lei. „Proporţia de spoturi publicitare televizate şi spoturi de teleshopping dintr-un interval de o oră nu poate depăşi 20%, respectiv 12 minute.
În cazul televiziunii publice durata acestora nu poate depăşi 8 minute din timpul oricărei ore date”, a precizat CNA.