O minoră de 16 de lângă Caracal, dispărută de 5 luni. Tatăl fetei a anunțat poliția abia acum

Narcis Rosioru   
în Stiri mondene
10/02/2020, 17:31
O minoră de 16 de lângă Caracal, dispărută de 5 luni. Tatăl fetei a anunțat poliția abia acum
O minoră de 16 de lângă Caracal, dispărută de 5 luni. Tatăl fetei a anunțat poliția abia acum. Sursa foto: IPJ Olt

Un nou caz de dispariție în care este implicată o minoră a ieșit azi la iveală. O tânără de 16 ani, de lângă Caracal, a fost dată dispărută abia după 5 luni, de către tatăl său.

Minora de lângă Caracal, dispărută acum 5 luni

Tatăl tinerei de 16 ani, un șofer de TIR, a contactat luni poliția pentru a anunța dispariția fiicei, cu toate că minora nu a mai trecut pe acasă de 5 luni.

Se pare că fata locuia cu bunicul ei într-o localitate situată la aproape 12 kilometri de Caracal, locul în care anul trecut au dispărut două fete, despre care oamenii legii cred că au fost ucise de Gheorghe Dincă.

Legat de cazul acesta, oamenii legii spun că, pe 10 februarie, orele 10:30, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Osica de Sus au fost sesizați de către tatăl fetei, un bărbat, de 48 ani, din comuna Deveselu, cu privire la faptul că fiica sa, Aurelia Carmen Radu, de 16 de ani, nu a mai fost văzută de la începutul anului școlar.

Astfel, tânăra, dispărută de aproximativ 5 luni, a fost dată dispărută de tatăl său abia astăzi.

Tânăra, dată dispărută abia acum

Polițiștii spun că minora a locuit împreună cu bunicul său în comuna Fălcoiu, localitate aflată la aproape 12 kilometri de Caracal.

În data de 15 septembrie, tănăra a plecat către școală și nu a mai revenit acasă. Atunci a fost ultima dată când a fost văzută.

Minora de 16 ani are o înălțime aproximativă de  1,50 metri, 55 – 60 kg greutate, ochi căprui și par castaniu, lung și nu prezintă semne particulare, mai spun oamenii legii.

Nu se știe cu exactitate cu ce era îmbrăcată fata la momentul dispariției, iar cei care ar putea deține informații despre Aurelia Carmen Radu sunt rugate să apelele numărul unic de urgență 112 (gratuit), sau să se îndrepte către cea mai apropiată unitate de poliție.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×