Președintele PSD Giurgiu, Nicolae Bădălău, a dat din nou cu bâta-n baltă, legat de diaspora, despre care a spus că ”700 de mii sunt legali, iar restul de până la 3-5 milioane sunt fetele de le duc ăștia…”. Opinia publică a luat foc după noul derapaj al social-democratului, iar colegii săi de partid se dezic de declarațiile sale.
Colegii din PSD se dezic de declarațiile lui Niculae Bădălău despre diasporă
Într-o postare pe Facebook, președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a ținut să precizeze că se dezice de declarațiile colegului său Nicolae Bădălău despre diasporă și că aceea nu este opinia partidului despre românii care muncesc peste graniță.
„Resping afirmațiile făcute de Niculae Bădălău la adresa românilor din Diaspora. Îmi cer scuze public pentru acest derapaj, dar acesta nu trebuie să angajeze Partidul Social Democrat în ansamblul său. De altfel, am discutat cu domnul Bădălău și m-a asigurat că a conștientizat exprimarea nefericită și că o regretă. PSD îi respectă pe toți românii indiferent de locul în care trăiesc. Atrag atenția tuturor membrilor că partidul a intrat într-o perioadă de reconstrucție, iar astfel de afirmații nu pot fi tolerate!“, a postat Marcel Ciolacu.
”Trăiesc permanent cu dorul de țară în suflet”
Tot pe Facebook a venit și reacția primarului general Gabriela Firea, care a condamnat declarația colegului său de partid, care spune că tăcerea ar reprezenta o complicitate.
„Mama mea a lucrat 10 ani în Italia. Fratele meu, 6 ani. Am multe rude, prieteni și foști colegi care lucrează în Italia, Spania, Germania, Israel, chiar în Statele Unite ale Americii. Nu pot fi de acord cu declarațiile din ultimele ore despre ce reprezintă diaspora. Nu vreau sa polemizez cu proprii colegi de partid, nici să ies în evidență, dar tăcerea mea, și a celorlalți colegi, ar însemna că toți gândim la fel“, a declarat pe Facebook, Gabriela Firea.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Să nu uităm că românii care muncesc în afara țării trimit bani familiilor rămase acasă și contribuie decisiv la creșterea economică. Dar, cel mai important, trăiesc permanent cu dorul de țară în suflet. Trebuie respectați, pentru că sunt frații noștri“, a subliniat Gabriela Firea.
Nici liderul PSD Neamț Ionel Arsene nu este de acord deloc cu declarațiile colegului său de partid. ”A vorbi urât despre acești frați ai noștri este trist și meschin. Te descalifici ca om, iar pentru un politician e cu atât mai degradant, indiferent din care partid ar face parte! Cred că a venit vremea să nu mai punem semnul egal între ideea de echipă politică și tăceri complice”, a scris acesta pe Facebook. Nicolae Bădălău are o părere foarte proastă despre diasporă și a spus-o răspicat la o cumetrie.