Autoritățile din România anunță că iau în calcul măsuri extreme din cauza noului coronavirus, astfel că zona galbenă ar putea fi extinsă la nivelul întregii țări, iar cursele aeriene din România ar putea fi limitate.
Ce măsuri ar urma să implementeze autoritățile din România din cauza noului coronavirus
Nelu Tătaru, secretar de stat în ministerul Sănătății, a declarat, pentru digi24, că autoritățile române se gândesc să aplice măsuri mai dure de prevenție a răspândirii noului coronavirus, printre care extinderea zonei galbene la nivelul întregii țări.
Declarația oficialului vine după ce, până în acest moment, în România au fost confirmate 13 cazuri de persoane infectate cu virusul covid-19.
„Din aceste 13 cazuri, 10 sau chiar 11 sunt de import, adică au venit din Italia. Avem doar două transmiteri directe, pe care le găsim cel al nepotului de 16 ani și fetele din școală.
În aceste condiții, atât INSP (Institutul Național de Sănătate Publică -n.r.) cât și Centrul Național de Boli Transmisibile emit și se gândesc la ipoteza lărgirii ariei galbene din Italia”, a declarat Nelu Tătaru, secretar de stat în Ministerul Sănătății, pentru digi24.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
16 milioane de oameni din Italia, în carantină
Reprezentantul Ministerului Sănătății mai precizează că autoritățile italiene au implementat deja măsuri suplimentare, cu scopul de a opri răspândirea agentului patogen, astfel că și România ar trebui să facă același lucru. Astfel, măsura limitării curselor aeriene din țara noastră ar putea fi și ea implementată.
„După cum am observat, autoritățile italiene au suplimentat zonele de carantină cu încă 12 localități și, la nivelul țării noastre, gândim extinderea la nivelul întregii țări a zonei galbene, chiar și limitarea curselor aeriene”, a mai spus Nelu Tătaru.
Ideea unor măsuri mai dure care să limiteze răspândirea coronavirusului în România vine după ce Giuseppe Conte, premierul Italiei, a anunțat sâmbătă noaptea că a decis impunerea carantiei pentru tot nordul Italiei.
Drept urmare, 16 milioane de persoane au rămas blocate în regiunea Lombardia, pentru o perioadă nedeterminată.