Mirela Vaida, însărcinată cu al treilea copil! Vedeta va avea un băiețel

Ana Chivu   
în Stiri mondene
25/10/2018, 11:53
Mirela Vaida, însărcinată cu al treilea copil! Vedeta va avea un băiețel GALERIE FOTO
Mirela Vaida va deveni mămică pentru a treia oară!

Prezentatoarea de televiziune Mirela Vaida va deveni mămică pentru a treia oară. Aceasta a anunțat marele eveniment într-un interviu. De asemenea, vedeta a dezvăluit și sexul viitorului copilaș. Aceasta mai are o fetiță și un băiețel. Iată cum i-a dat vestea soțului său, Alexandru, dar și cum au primit cei doi copii, Carla și Vladimir, vestea că vor mai avea încă un frățior. „Da, ştii cum se spune: greu e până te porneşti. (zâmbeşte) Recunosc că am trecut prin momente foarte grele. Aveam deja 30 de ani, eram căsătorită de trei ani cu Alexandru şi ne doream copii. Numai că, la fel ca în cazul multor familii, nu ne-a ieşit planul din prima.

Eu am pierdut două sarcini şi, până nu mi-am făcut toate investigaţiile şi nu mi-am rezolvat toate problemele, nu prea s-a legat. Şi dup-aia s-a „spart conducta“. A venit Carla, la un an şi jumătate după aceea a venit Vladimir şi, după alţi doi ani şi jumătate, iată că vine şi al treilea copil, pe cale naturală, spontană, fără niciun tratament sau ajutor”, a declarat Mirela Vaida pentru okmagazine.ro.

Mirela Vaida, de trei ori mămică!

„Prezentatoarea emisiunii despre dragoste, „Totul pentru dragoste la bine și la greu”, a dezvăluit vestea bombă a momentului din showbiz-ului românesc. Blondina este însărcinată pentru a treia oară, cu un băiețel. Vedeta a spus că a avut parte de două sarcini extrem de ușoare, și că nici la cea de-a treia nu a simțit niciun simptom adecvat, dar testul de sarcină a garantat.

Aceasta are deja câteva nume pregătite, pe lângă ajutorul fiicei mai mari care i-a dat o idee mamei despre cum ar putea să se numească noul frățior.  Numele ce i-au surâs prezentatoarei sunt: Turor, Ștefan sau Iancu, deși Carla, fetița ei cea mare a spus că și-ar dori să-l cheme Mircea. Se pare că soțul său, Alexandru, nu ar vrea să se oprească aici, în speranța ca al patrulea copil să fie o fetiță și să se egaleze numărul celor din casă.

Cum i-a dat vestea soțului?

Potrivit poveștilor Mirelei, evenimentul a venit pe neașteptate, în concediu. Se va opri oare prezentatoarea la trei copii ? „Noi fuseserăm plecaţi într-o vacanţă în Italia doar noi doi, timp de o săptămână. Şi ne-am relaxat atât de tare, încât… s-a întâmplat. Iar când am plecat în Antalya, de data asta toţi patru, după o noapte în care n-am dormit din cauza lui Vladimir, care număra oile la nesfârşit cu glas tare, aflu această superbă veste.

Mirela Vaida alături de Carla și Vladimir
Mirela Vaida alături de Carla și Vladimir

Şi cum număra Vladimir oile, aşa o să numărăm şi noi copiii! Ne-am mai apucat să facem şi o casă la Snagov, care e aproape gata – o căsuţă pe pământ, lângă pădure, la aer curat, cam cum am crescut noi – numai că sus avem doar două camere pentru copii şi una matrimonială, cum facem cu spaţiul pentru al treilea copil? Sunt nişte lucruri la care nu ne-am gândit şi care acum ne dau puţin peste cap”, a declarat viitoarea mămică a trei copii, Mirela Vaida.

 

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×