Mirela Vaida, însărcinată cu al treilea copil! Vedeta va avea un băiețel
Prezentatoarea de televiciune Mirela Vaida va deveni mămică pentru a treia oară. Aceasta a anunțat marele eveniment într-un interviu.
De asemenea, vedeta a dezvăluit și sexul viitorului copilaș. Aceasta mai are o fetiță și un băiețel. Iată cum i-a dat vestea soțului său, Alexandru, dar și cum au primit cei doi copii, Carla și Vladimir, vestea că vor mai avea încă un frățior.
"Da, ştii cum se spune: greu e până te porneşti. (zâmbeşte) Recunosc că am trecut prin momente foarte grele. Aveam deja 30 de ani, eram căsătorită de trei ani cu Alexandru şi ne doream copii. Numai că, la fel ca în cazul multor familii, nu ne-a ieşit planul din prima.
Eu am pierdut două sarcini şi, până nu mi-am făcut toate investigaţiile şi nu mi-am rezolvat toate problemele, nu prea s-a legat. Şi dup-aia s-a „spart conducta“. A venit Carla, la un an şi jumătate după aceea a venit Vladimir şi, după alţi doi ani şi jumătate, iată că vine şi al treilea copil, pe cale naturală, spontană, fără niciun tratament sau ajutor", a declarat Mirela Vaida pentru okmagazine.ro.