Mircea Badea a răbufnit! Atac la studenții români: „Ați mai auzit asemenea impertinență?”

Dan Suta    Cristiana Astefanoaiei   
în Stiri mondene
17/07/2019, 14:06
Mircea Badea a răbufnit! Atac la studenții români: „Ați mai auzit asemenea impertinență?”
Mircea Badea nu e de acord ca studenții să circule gratuit cu trenul. Sursa foto: Antena 3

Mircea Badea s-a legat din nou de studenți după ce ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a anunțat că se gândește la restrângerea ariei de gratuități pentru aceștia. În prezent, studenții din România merg gratis cu trenurile CFR, ca urmare a unei măsuri a guvernului PSD, iar acum mulți se plâng de intenția celor de la putere și spun că este un drept.

Mircea Badea îi atacă pe studenții din România

Badea îi trimite la muncă pe studenții care sunt nemulțumiți de intenția lui Eugen Teodorovici de a le reduce din beneficii. Realizatorul de la Antena 3 a mărturisit în emisiunea „Sinteza zilei” că este o dovadă de impertinență să spui că aceasta e o măsură de austeritate. Totodată, Badea a spus că persoanele cu handicap merită facilități din partea statului, nu și studenții sănătoși și apți de muncă.

Vrei să citești acasă, în siguranță, TAIFASURI, revista ta preferată? Abonează te ACUM doar la oficiile Poștei Române! Surprize + CD urile preferate doar pentru ABONAŢII TAIFASURI

Prezentatorul de la Antenă spune că nu se i pare normal ca studenții să circule gratuit cu trenul, pentru că ei nu fac facultatea pentru el. Ba mai mult, a spus că e suficient că facultățile sunt gratuite pentru mulți dintre aceștia, iar extinderea gratuităților ar trebui să se oprească. Badea a spus că așa este normal în societățile civilizate, dând exemplul Statelor Unite ale Americii.

mircea badea a vorbit despre gratuitatile studentilor
Badea este revoltat de atitudinea studenților care cer să nu li se ia gratuitățile. Sursa foto: antena3.ro

Badea: „Studenții țin cu dinții de pomenile lui Dragnea”

„Ei consideră că au dreptul să meargă gratuit cu trenul. Ați mai auzit o asemenea impertinență? Cât de tupeiști sunt ăștia? Ce înseamnă că nu pot tolera? Ce vor face studenții mai concret? Ei nu pot tolera să plătească! Cum țin cu dinții de pomenile lui Dragnea… Este fabulos că ei spun că măsura aceasta este un drept și că nu pot tolera situația”, a spus Mircea Badea la Antena 3.

„Cu toată dragostea, mă simt jignit să le citesc reacția. V-am arătat doar o mostră de tupeu. Reacția mea organică este să vomit când văd o astfel de atitudine. Atâta milogeală agresivă… Poate vă duceți la muncă dacă nu vi se mai dă pomană”, a mai zis Badea.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×