S-au scurs deja aproape zece zile de când Liviu Mihon, soțul Minodorei, a pierdut una dintre cele mai dragi persoane din viața sa. Este vorba despre femeia care i-a dat viață și a avut grijă să primească cea mai bună educație.
După o perioadă în care partenerul de viață al îndrăgitei interprete de manele a preferat să-și plângă mama în tăcere, cântăreața a acceptat să vorbească deschis despre tragedia care a marcat-o în egală măsură, având în vedere că era extrem de apropiată de soacra sa.
Minodora, mesaj emoționant după moartea soacrei
Într-un interviu acordat pentru Antena Stars, Minodora a dezvăluit că înmormântarea a avut loc în urmă cu nouă zile, la Timișoara, în prezența soțului său, căruia autoritățile i-au permis să își conducă mama pe ultimul drum. „Suntem triști, îţi dai seama, era ca și mama mea”, a declarat aceasta.
„Nu urmează nimic, noi am înmormântat-o deja de 9 zile. La Timişoara a fost doar soţul, fără mine, s-a dus doar soţul, fără mine. A fost ceva restrâns”, a mai spus cântăreața pentru sursa citată.
Dezvăluiri din relația cu Liviu. Ce i-a reproșat partenerului său de viață
Este una dintre cele mai îndrăgite interprete ale muzicii de petrecere și are o familie de invidiat, însă nu totul a fost numai lapte și miere în viața Minodorei. De altfel, relația cu actualul soț a întâmpinat inițial o serie de dificultăți, pentru că bărbatul nu era tocmai pe placul mamei cântăreței.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
În timp, a ajuns să îl îndrăgească, iar neînțelegerile s-au limpezit de la sine, povestește Minodora cu sinceritate în interviul acordat recent. Aceasta a precizat, totodată, că i-a reproșat lui Liviu faptul că nu a îndrăznit să o ceară în căsătorie mai devreme.
„Mamei nu i-a convenit că nu e mai înfipt, mama s-a obişnuit cu Liviu greu, dar acum nu-mi dă voie să mai ţip la el. A ajuns să ţină la el. Pe soţul meu l-am cunoscut la Timişoara.
A fost gelos şi l-am educat în acest sens, încă de la începutul relaţiei…. Noi ne-am luat obligat, am suferit foarte tare, îmi doream şi eu un inel, un trandafir, un inel într-un tort.
Am rămas însărcinată şi venea botezul şi am zis: dar nuntă nu facem? Eu am organizat totul”, a dezvăluit Minodora. Cei doi s-au căsătorit în 2009 și sunt mai fericiți ca niciodată, în special de când în viața lor și-a făcut apariția și un băiat.