Ministrul Sănătății: Un pacient din doi moare în spitalele din România inutil

Adrian Ilie   
în Stiri de ultima ora
12/02/2020, 19:19
Ministrul Sănătății: Un pacient din doi moare în spitalele din România inutil
n PNL e al doilea laş care fuge de responsabilitate după ce Cîţu a dispărut cu 10 minute înainte sa fie votat guvernul.

Victor Costache, ministrul Sănătății, a declarat că jumătate dintre pacienții decedați în spitalele românești mor ”inutil”, iar statul român este ”excedat pe toate domeniile”, transmite News.ro.

Statul, depășit de situație

Referindu-se la ordonanța privind liberalizarea programelor naționale de sănătate, Victor Costache a spus că măsura a fost însoțită  de o majorare cu 40-50% a fondurilor pentru acțiunile prioritare și circa 3oo milioane pentru programele derulate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

”Această ordonanţă nu a fost luată în interesul spitalelor private, a fost luată în interesul pacienţilor”, a declarat ministrul Sănătăţii.

Victor Costache a precizat că unitățile de stat nu mai pot față față solicitările venite de la pacienți, potrivit unei situații privind serviciile pe care le pot oferi prin programele naționale de sănătate.

”Statul este excedat pe toate domeniile, după cum ne-a semnalat şi UE. Un pacient din doi, în România, moare în spitalele noastre inutil. Avem prea mulţi pacienţi în prea puţine spitale”, a declarat Costache. El a menționat că o femeie din România, bolnavă de cancer de col uterin, are de 16 ori mai puţine şanse de supraviețuire decât o femeie din Italia cu aceeași afecțiune.

Șapte ani fără spitale noi

El a argumentat că trebuie folosite toate unitățile medicale existente pentru deservirea populației în condițiile în care primele spitale regionale vor fi construite la Cluj, Iași și Craiova abia în 2027, iar procedurile pentru modernizarea spitalelor de stat sunt greoaie

„Ce facem în restul ţării? Trebuie să modernizăm spitalele publice pe care le avem (…). Dar şi aici sunt proceduri care durează ani de zile (…) Până ne modernizăm spitale şi construim spitalele noi, haideţi să folosim spitalele pe care le avem în interesul pacienţilor”, a spus ministrul Sănătății.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×