Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a declarat că informatizarea ANAF și a Ministerului Finanțelor sunt proiecte de securitate națională și pentru acest lucru ar trebui aprobate în Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT). Astfel, contractele vor fi atribuite direct, nu se va mai face licitație.
Ministrul Finanțelor crede că informatizarea ANAF trebuie să se facă în CSAT
„Mergem în CSAT din disperare, pentru că altfel nu poţi să mişti lucrurile. Trebuie să intri direct în ei. Sunt oameni care sunt acolo se pare doar să facă rău României”, a explicat ministrul.
„Forţez lucrurile prin CSAT. Dacă stau şi merg pe mâna funcţionarilor publici care se ocupă de ani de zile, aceiaşi, de informatizarea ANAF, nu ajungem nicăieri. (…) Nu mai avem timp, după 30 de ani, să stăm cu acelaşi sistem ANAF.
”Să conectăm ANAF la secolul acesta în câteva luni”
CSAT e modul în care eu încerc să ocolesc acei funcţionari care stau acolo de ani de zile şi-şi protejează sectorul, să nu îi deranjeze nimeni, să mergem pe încredinţare directă unei companii. Vom avea mai multe companii la care ne vom uita şi vom avea câteva criterii de încredinţare directă, să fie mai rapid, să avem acest soft, să conectăm ANAF la secolul acesta în câteva luni, sper cât mai repede, în martie-aprilie să rezolvăm situaţia”, a precizat ministrul., a spus Florin Cîțu, la Digi 24.
Florin Cîțu a mai spus că pentru proiect se va face o cercetare de piață în urma căreia va fi aleasă firma sau firmele care se vor ocupa de informatizare.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5570 de lei în a doua zi de Crăciun!
„Procedura e mult mai rapidă, nu se încredințează primei firme venite. Costul nu pot să îl spun, dar veniturile pe care sperăm să le încasăm, dacă ne uităm în alte țări după informatizarea Autorității Fiscale, vorbim de zeci de miliarde de lei. Deci costul va fi nesemnificativ, comparativ. Banii au fost acolo tot timpul de la buget pentru informatizare și s-au cumpărat servere care staul pe holuri de trei ani de zile. Și de la Banca Mondială. Acolo au fost bani de la Banca Mondială și 30 de milioane de la buget”, a spus ministrul.
Cîțu a mai precizat că firmele au fost obligate să cumpere casele de marcat fiscale, care să comunice cu Fiscul, fiind aplicate și amenzi, dar că statul nu a făcut nimic pentru informatizare.
„În ultimii doi ani, statul a forţat companiile private să cumpere case de marcat sofisticate şi softuri, dar ANAF nu est gata, nici măcar nu a început licitaţia pentru softul necesar care să conecteze ANAF de aceste case de marcat. Este o responsabilitate criminală din partea statului: să-i pui pe aceşti oameni să dea bani, să-i ameninţi cu amenzi şi apoi tu să nu fii gata”, a spus Florin Cîțu.