Ministrul Dezvoltării, Ștefan Ion, în lacrimi la Marșul Revoluției! Acesta nu și-a mai putut ascunde emoțiile în momentul în care se proiectau, pe clădirea MAI, fostul C.C., numele victimelor de la Revoluție.
Ministrul Dezvoltării, Ștefan Ion, în lacrimi la Marșul Revoluției!
Astfel, pe imaginile surprinse de Antena 3 se observă cum ministrul nu ezită și scoate un șervețel. Ștefan Ion își șterge lacrimile după care continuă să privească numele scrise. Lângă el se aflau în acel moment două nume grele.
Premierul Ludovic Orban și președintele Klaus Iohannis stateau în apropierea lui Ștefan Ion.
Lângă el, Ludovic Orban și Klaus Iohannis
Cei doi s-au alăturat participanţilor la marşul „Memorial 22 Decembrie 1989: Suntem alături de ei!”, în Piaţa Universităţii. Ei au purtat, alături de un grup de persoane, un tricolor de mari dimensiuni şi au depus candele la monumentul din faţa Ministerului de Interne.
Klaus Iohannis a ajuns, duminică seară, în jurul orei 18.00, în Piaţa Universităţii, pentru a participa la marş. Acolo a venit şi premierul Ludovic Orban şi ministrul de Interne, Marcel Vela.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Ei au aşteptat pe trotuar ca participanţii la marş să ajungă în Piaţa Universităţii. Şeful statului le-a făcut cu mâna oamenilor aflaţi în zonă. Apoi, preşedintele şi premierului s-au alăturat unui grup de oameni care purtau un steag tricolor de mari dimensiuni.
Împreună au pornit apoi spre Piaţa Revoluţiei. Ajunşi în faţa Ministerului de Interne, participanţii la marş au ţinut un moment de reculegere. Ulterior, oficialităţile, începând cu preşedintele Iohannis şi premierul Orban, au aşezat câte o candelă la monumentul în memoria eroilor.
Apoi, pe clădirea Ministerului de Interne a început o proiecţie video, fiind proiectate imagini, dar şi numele victimelor de la Revoluţie. acesta a fost momentul care l-a impresionat până la lacrimi pe ministrul Dezvoltării, Ștefan Ion.
După ora 19.00 a început citirea listei celor peste 1.100 de nume de eroi ai Revoluţiei din 1989. Zeci de persoane s-au adunat, începând cu ora 16.00, în Piaţa Victoriei, mulţi dintre cei prezenţi având baloane albe pe care scria „Libertate”. Ulterior, numărul participanţilor a crescut, ajungând la câteva sute de persoane, iar apoi la peste o mie.