Ludovic Orban a anunțat că Guvernul României a luat măsuri fără precedent pentru a combate criza coronavirusului. Printre aceste măsuri extraordinare sunt și majorările bugetelor Ministerului Sănătății și a Afacerilor Interne. În plus, Guvernul a sărit în ajutorul IMM-urilor cu împrumuturi pe care le garantează în proporție de 90%, respectiv 80%.
Ministerul Sănătății și Ministerul Afacerilor Interne vor avea un buget suplimentat!
Premierul României consideră că în această criză de coronavirus bugetul celor două ministere trebuia majorat pentru a putea funcționa la capacitate maximă: „Am suplimentat bugetul Ministerului Sănătății cu 42 de milioane de lei, am reglementat norme metodologice.
Am luat decizia de a suplimenta bugetul MAI cu 100 de milioane de lei pentru a putea susține activitatea și pentru a asigura sumele pentru achizițiile necesare și protejarea structurilor: poliție, poliție de frontieră”, a spus Orban.
„Dobânda este garantată cu 100%, în cazul creditelor până într-un milion garanția va fi 90%, peste 1 milion – 80%”
Guvernul a sărit și în ajutorul micilor afaceri care sunt în mare dificultate în această perioadă, iar aceste societăți vor putea accesa credite cu dobânzi garantate 100% de statul român în perioada următoare:
„Am majorat plafonul de garantare a creditului prin OUG. Am putut să o facem în primă fază cu 5 miliarde, iar dacă va fi necesar vom mai putea să facem 5 miliarde.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5570 de lei în a doua zi de Crăciun!
În cel mai rău caz putem merge până la 15 miliarde. Dobânda este garantată cu 100%, în cazul creditelor până într-un milion garanția va fi 90%, peste 1 milion – 80%”, a spus Orban.
Guvernul rambursează TVA-ul pentru a ajuta firmele: „Până la suma totală de 9 miliarde”
De asemenea, Guvernul va asigura o rambursare a TVA-ului în valoare de 9 miliarde de lei pentru firme, astfel încât acestea să aibă lichidități: „Am stabilit cu Ministrul Finanțelor rambursarea TVA până la suma totală de 9 miliarde.
Vrem ca aceste companii să beneficieze capitalul de lucru. La rectificiarea bugetară am vrut să asigurăm că se pot plăti concediile medicale. Ne-am propus să alocăm sumele de bani pentru plata concediilor medicale pentru angajați.
Vrem să asigurăm plata șomajului tehnic din bugetul Ministerului Muncii prin intermediul ANOFM, prin bugetul de șomaj. Este clar că foarte multe companii sunt afectate direct de epidemie și multe companii nu au capacitatea pentru a asigura plata salariilor angajaților. Exista riscul ca angajații să fie trimiși în șomaj, să fie dați afară sau să li se suspende contractele de muncă”, a spus premierul României.