Disensiunile existente în momentul de față în interiorul Partidului Social Democrat după îndepărtarea Vioricăi Dăncilă de la conducere au provocat demisii în lanț, printre cei care au decis să părăsească formațiunea politică aflată actualmente în Opoziție se numără și deputatul Mihăiță Găină. De altfel, într-un interviu acordat recent, acesta și-a motivat gestul, anunțând, totodată, că se va alătura grupului parlamentar al Partidului Național Liberal din cadrul Camerei Deputaților.
Deputatul Mihăiță Găină spune adio PSD și trece la PNL
„Am avut două variante, să renunț la politică sau să continui în altă parte și am ales PNL. De astăzi fac parte din grupul parlamentar PNL din Camera Deputaților. Sunt convins că PNL va reuși să câștige alegerile locale din Ialomița din vara anului viitor”, a declarat parlamentarul ialomițean, exprimându-și convingerea că mulți dintre primarii PSD din zonă îl vor sprijini în continuare, atât la alegerile locale din vara anului viitor cât, mai ales, la cele parlamentare din toamnă.
„Este prematur să vorbim acum de o candidatură a mea din partea PNL la alegerile parlamentare de anul viitor. Important este să-mi aduc aportul la câștigarea alegerilor locale și apoi vom vedea ce va fi la parlamentare”, a mai spus Mihăiță Găină.
Daniel Constantin și Sorin Câmpeanu pleacă la PNL
Chiar dacă au bifat un transfer important de la fosta formațiune de guvernământ, liberalii nu se opresc aici și forțează cooptarea a doi membri importanți din Pro România, partid condus de Victor Ponta, iar negocierile se apropie deja de finalizare. Este vorba despre Daniel Constantin și Sorin Câmpeanu, a căror plecare a fost anunțată chiar de fostul prim-ministru, în cadrul unei conferințe de presă.
„Evident că mă afectează decizia lui Daniel Constantin, a lui Sorin Câmpeanu, mă afectează la nivel personal, pentru că era o relație de prietenie, dincolo de relația de partid. Știu că vor merge la PNL, vor fi primiți la PNL și înțeleg pe undeva decizia lor. La nivelul partidului am refăcut structurile, dar aceste plecări pe mine m-au afectat personal. Eu nu știam că doresc să voteze Guvernul Orban, pentru că altfel puteam să discutăm”, a declarat Victor Ponta.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet