Înfrângerea suferită de Mircea Diaconu la alegerile prezidențiale a adus efecte importante pe scena politică. Mai întâi Varujan Vosganian a anunțat chiar după rezultatul alegerilor că alianța dintre Pro România și ALDE s-a rupt iar acum, după rezutatul obținut de fostul europarlamentar, Daniel Constantin a anunțat și el că își dă demisia din partid.
Daniel Constantin a plecat din Pro România, după înfrângerea suferită de Mircea Diaconu
Daniel Constantin era membru fondator al Pro România și prim-vicepreședinte al partidului. El a demisionat luni din grupul parlamentar și din conducerea Camerei Deputaților, acolo unde ocupa funcția de secretar. Fost ministru al Agriculturii, Daniel Constantin făcea parte din grupul celor șapte parlamentari Pro România care au votat pentru guvernul Ludovic Orban, în ciuda opiniei lui Victor Ponta.
Într-o postare scrisă pe facebook înainte de prezentarea demisiei, Daniel Constantin susține că partidul său a făcut o greșeală când l-a susținut pe Mircea Diaconu: „Mircea Diaconu – 8,86% – Candidatura din partea Pro România – decizie greșita! Desemnarea unui candidat din afara partidului și alianța electorală cu ALDE au reprezentat începutul rupturii din PRO. Îmi pare rău sa constat ca am avut dreptate – am spus ca nu o sa obținem un scor bun, nici măcar unul care sa cumuleze scorul celor doua partide. Nu mai vorbesc de așteptările de a intra in turul II – miza prin care s-a justificat alianța surprinzătoare și forțată cu Alde (am spus de atunci ca nu atingem 10% – am și scris)”.
Ce ar fi vrut Daniel Constantin de la Pro România, la alegerile prezidențiale
Daniel Constantin a explicat că soluția pe care o vedea el era ca partidul Pro România să aibă propriul candidat la aceste alegeri: „Soluția corecta – pe care am propus-o atunci împreuna cu alți colegi din conducere și din teritoriu a fost de a susține un candidat propriu. Numai așa puteam sa întărim coeziunea in cadrul partidului și sa întreținem un entuziasm care anima grupul nostru după europarlamentare! Păcat… A existat o oportunitate mai mare ca oricând sa ne diferențiem și sa confirmam ca noi chiar scoatem in fata profesioniștii, patriotii, oamenii de anvergura naționala și internațională. Avem mulți astfel de oameni in țara și suficienți in Pro România! Felicitări tuturor colegilor care au crezut in aceasta candidatura și celor care nu au crezut și cu toate acestea au muncit fără ezitare!
P.S. Nu am nimic personal cu Mircea Diaconu – o persoana onorabila. O persoana care poate ca este “altfel”, dar nu așa cum am definit acest concept in 2017 și cum cred ca trebuia sa propunem un candidat – care sa continue trendul crescător al partidului! PPS. Am promis public ca nu provoc certuri care sa afecteze partidul, am vrut doar sa aduc câteva lămuriri ca răspuns pentru opinia publica și sutele de colegi care mi-au trimis mesaje de îngrijorare in aceasta perioada”, a mai scris Daniel Constantin pe Facebook.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet