Metrorex anunță că a început montarea panourilor de siguranță, după demararea unor licitații pentru studiile de prefezabilitate și fezabilitate. Iar, după întocmirea întregului dosar tehnic, urmează licitația de achiziție a lucrărilor. Însă, până atunci, conform anunțului regiei, circulația călătorilor se desfășoară în condiții de siguranță. De menționat este că tocmai după finalizarea celor două studii se vor ști exact atât costurile, cât și termenul de imprementare a panourilor.
Metrorex a început
Mai mult, compania precizează că acestea vor fi montate pentru a proteja călătorii la orele de vârf, acesta fiind moment în care peroanele stațiilor sunt foarte aglomerate. „Pentru început, va fi demarată o licitaţie pentru studiul de prefezabilitate şi fezabilitate, urmând ca mai apoi, după definitivarea şi avizarea/aprobarea documentaţiilor tehnico-economice, să se demareze procedura de achiziţie a lucrărilor de execuţie a noului sistem de siguranţă.
După finalizarea celor două studii, se vor şti cu exactitate, atât costurile aferente proiectului, cât şi termenul de implementare a acestuia”, este anunțul regiei de metrou. Metrorex arată că totul se va desfășura în siguranță până în momentul când se vor amplasa aceste panouri. „Circulaţia trenurilor de metrou cu călători se desfăşoară în condiţii de siguranţă. Societatea respectă reglementările şi normele în vigoare.
Circulația se desfășoară în condiții de siguranță până la amplasarea panourilor
Atât Metrorex, cât şi instituţiile cu atribuţii în controlul activităţilor privind siguranţa circulaţiei, verifică în permanentă respectarea procedurilor, iar eventualele accidente/incidente produse în circulaţia trenurilor cu călători sunt investigate de Agenţia de Investigare Feroviară Română – AGIFER.
În urma acestor investigaţii rezultă, după caz, recomandări de siguranţă care sunt puse în aplicare de către Metrorex. Facem precizarea că aceste rapoarte de investigare sunt făcute publice, după finalizare, conform prevederilor legislaţiei în vigoare. Până la acest moment, Metrorex nu a primit niciun astfel de raport”, se arată în
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet