Bilanțul cetățenilor români diagnosticați cu noul coronavirus a ajuns deja la 139 și tinde să capete proporții îngrijorătoare pe zi ce trece. În aceste condiții, președintele Klaus Iohannis a decretat stare de urgență, astfel că este doar o chestiune de timp până când această procedură impusă în situații de criză precum epidemia de COVID-19 va intra, în mod oficial în vigoare.
Raed Arafat, precizări importante înainte ca România să intre oficial în stare de urgență. Nu există vaccin pentru coronavirus
Până atunci, însă, Raed Arafat a răspuns uneia dintre întrebările care macină oamenii din întreaga lume în aceste momente dificile. Potrivit șefului Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), în momentul de față nu putem vorbi despre un vaccin sau tratament care să pună capăt răspândirii agentului patogen. Precizările sale vin în contextul nenumăratelor informații false cu care suntem asaltați, mai ales în mediul online.
„Informați-vă corect! În prezent nu există vaccin și încă nu a fost descoperit un tratament eficient. Este important ca orice medicament să fie luat doar la indicația medicului, nu în urma sfaturilor de pe Internet”, a scris Arafat în mesajul publicat pe contul său de Facebook, amintind de campania de informare în contextul epidemiei de coronavirus, demarată de Ministerul Sănătății, cu sprijinul Observatorului Român de Sănătate și al Asociației Universităților de Medicină și Farmacie din România.
„Declararea stării de urgență este menită să ajute, să sprijine, în niciun caz să creeze probleme”
Totodată, șeful DSU a subliniat importanța declarării stării de urgență într-o situație dificilă precum este epidemia de coronavirus, îndemnând cetățenii români să-și păstreze calmul și să respecte măsurile ce urmează a fi anunțate de autorități. „Declararea stării de urgenţă este menită să ajute, să sprijine şi în nici un caz să creeze probleme”, a dat asigurări Arafat.
„În urma anunţului domnului preşedinte despre declararea stării de urgenţă, au început speculaţiile, mesajele de panică şi mai ales mesajele care pot determina un anumit comportament al populaţiei. Au apărut afirmaţii în mass-media cum că alimentele vor fi raţionalizate sau că circulaţia va fi închisă … etc.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Plouă cu bonusuri la Betano: 50 lei pariu gratuit, 100+400 rotiri gratuite și bonus de bun venit 100% până la 500 lei
Au apărut filmări regizate de persoane care iau situaţia în glumă, arătând cum fuge un individ îmbrăcat în alb după un alt individ, insinuând că situaţia este scăpată de sub control.
Mass-media, cei care postează pe reţelele de socializare şi fiecare dintre noi că cetăţeni responsabili va trebui să adoptăm o atitudine civică responsabilă”, a mai scris oficialul, pe respectiva rețea de socializare.