În cursul zilei de sâmbătă, 14 martie, președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat decizia decretării stării de urgență începând cu săptămâna viitoare, pentru a permite autorităților să lupte mult mai eficient cu epidemia de coronavirus. La ora actuală, bilanțul persoanelor infectate a depăşit 130 și este de așteptat ca situația să capete în scurt timp noi proporții îngrijorătoare. Potrivit articolului 93 din Constituție și Ordonanței de urgență numărul 1 din 1999, starea de alertă poate fi impusă pe o perioadă de maxim 30 de zile și implică o serie de măsuri excepționale.
Stare de urgență în România! Ministrul de Interne, Marcel Vela: „Toate persoanele care vin din țări cu cel puțin 500 de cazuri de coronavirus trebuie să se autoizoleze 14 zile
Concret, întreaga răspundere a măsurilor necesare într-o astfel de situație îi revine ministrului de Interne, care va conduce Departamentul pentru Situații de Urgență și va putea emite ordine cu valoare de lege, facilitând astfel procedurile de achiziție și aprovizionare pentru combaterea coronavirusului. De altfel, Marcel Vela a anunțat deja o serie de restricții ce îi vizează pe cetățenii români care se întorc din zonele puternic afectate de coronavirus.
Potrivit oficialului, aceștia vor avea obligația de a se izola la domiciliu timp de 14 zile, în cazul în care nu prezintă simptome asociate infectării cu agentul patogen denumit științific COVID-19. O altă decizie comunicată în cadrul conferinței de presă susținute duminică, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, se referă la obligația ITM-urilor de a verifica în permanență modul de implementare a măsurii privind decalarea programului de lucru. Totodată, Marcel Vela a oferit mai multe detalii privind instituirea stării de urgență, subliniind că mai multe state europene au recurs deja la această măsură, în interesul cetățenilor.
Declarațiile ministrului de Interne, Marcel Vela
„Instituirea stării de urgență presupune pentru toți schimbarea mediului de viață, este spre binele tuturor. Fac apel la calm și solidaritate, este momentul să fim uniți, toleranți, să ne ajutăm fiecare. Instituțiile statului suntem și rămânem la datorie.
Starea de urgență ne va permite să luăm cele mai potrivite măsuri, este o măsură care vine în sprijinul autorităților pentru a putea acționa în sprijinul cetățenilor. Este nevoie de colaborarea fiecăruia, trebuie să acționăm cu calm și responsabilitate și cu grijă.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Să evitați deplasările care nu sunt absolut necesare. Limitați contactul cu alte persoane, informați-vă doar din surse oficiale, nu contribuiți la mesaje de panică, scrise de oameni inconștienți sau cu interese obscure! Susțineți eforturile autorităților! Situația este sub control”, a transmis ministrul de Interne în cadrul conferinței de presă susținute duminică.
Ce nu mai ai voie să faci începând de luni, 16 martie 2020
Conform Constituției României, starea de urgență implică adoptarea unor măsuri restrictive, menite să protejeze cetățenii într-o situație de criză, cum este epidemia de coronavirus. Chiar dacă până la ora redactării acestui material nu au fost anunțate oficial interdicții ale unor drepturi, recomandările făcute de autorități în toată această perioadă rămân în vigoare, astfel că românii au obligația să le trateze ca atare.
Recomandări emise de Grupul de Analiză față de următoarele 5 situații întâlnite sau care pot apărea în urma evoluției situației generate de infectarea cu virusul COVID-19 (coronavirus):
- Postașii în relație cu persoane aflate în autoizolare
- Echipe de intervenție (apă, canal, gaze, electricitate, internet/cablu/telefonie fixă) în relație cu persoane aflate în autoizolar
- Șoferi de tir din zone roșii și galbene
- Cine este contact apropiat al unui caz confirmat
- Plan de continuitate în instituții/infrastructuri critice
1. Postașii în relație cu persoane aflate în autoizolare
Persoane aflate în autoizolare:
- Persoane sănătoase sosite din zonele galbene declarate afectate, persoane despre care se presupune că au avut un contact cu un caz confirmat necunoscut
- Persoane sănătoase care au fost depistate în cursul anchetei epidemiologice si despre care se știecă au avut contact apropiat cu un caz confirmat cunoscut
Recomandări pentru personalul Postei Romane desemnat prin procedura proprie să facă parte din echipele de distribuire mecanizată:
Persoanele aflate în izolare (autoizolare) la domiciliu, la momentul distribuirii, sunt persoane asimptomatice, cu un potențial scăzut de pericol de transmitere a bolii (și cu un potențial redus de generare de aerosoli infectanți, mai ales dacă au și o masca de protecție):
- Solicitarea către persoana autoizolată să poarte masca de protecție;
- Păstrarea, pe cât posibil, a unei distanţe mai mari de 2 m faţă de persoana izolată care urmează să-şi primească drepturile de protecţie socială;
- Persoana izolata va semna orice document cu instrument de scris propriu;
- Salariaţii vor purta un echipament minim de protecţie constând în mască de protecție şi vor fi dotați cu un dezinfectant pentru mâini (în special pe bază de clor sau alcool), pe care îl vor folosi înainte și după fiecare contact cu o persoana aflată în autoizolare;
- Mijloacele de transport folosite în aceste cazuri vor fi dotate cu recipiente cu dezinfectant pentru suprafeţe; dezinfecția în vehiculul de transport se va face cel puțin de două ori în timpul unei ture de lucru, cel puțin prin ștergerea suprafețelor de posibil contact cu mâinile personalului.
2. Echipe de intervenție (apa, canal, gaze, electricitate, internet/cablu/telefonie fixa) în relație cu persoane aflate în autoizolare
Persoane aflate în autoizolare:
- Persoane sănătoase sosite din zonele galbene declarate afectate, persoane despre care se presupune că au avut un contact cu un caz confirmat necunoscut
- Persoane sănătoase care au fost depistate în cursul anchetei epidemiologice si despre care se știe ca au avut contact apropiat cu un caz confirmat cunoscut
Recomandări pentru membrii echipei de intervenție:
Persoanele aflate în izolare (autoizolare) la domiciliu, la momentul intervenției, sunt persoane asimptomatice, cu un potențial scăzut de pericol de transmitere a bolii și cu un potențial redus de generare de aerosoli infectanți, mai ales dacă au și o masca de protecție):
- Înainte de intrarea în locuință să solicite persoanei autoizolate să poarte masca de protecție;
- În timpul efectuării lucrărilor necesare să solicite persoanei autoizolate să stea în altă cameră sau la o distanță mai mare de 2 m;
- Membrii echipelor de intervenție vor purta un echipament minim de protecţie constând în: măşti, ochelari de protecţie, mănuşi.
- Membrii echipelor de intervenție vor fi dotați cu dezinfectant pentru mâini (în special pe bază de clor sau alcool), pe care îl vor folosi înainte și după finalizarea intervenției, precum și după orice manevră care prezintă un risc de contaminare mai ales dacă această manevră a fost efectuată fără mânuși (atingerea unor suprafețe posibil contaminate de către persoanele autoizolate).
3. Șoferi de tir din zone roșii și galbene
Șoferii mijloacelor de transport rutier cu masa de peste 3,5 t, precum și șoferii care fac aprovizionarea fermelor sau obiectivelor din industria alimentara, sunt exceptați de la impunerea regulilor de autoizolare/carantina în funcție de zonele din care sosesc (galbena/roșie), la momentul intrării în țară.
Cu toate acestea, la momentul intrării în țară, personalul medical chestionează toți șoferii pentru a afla dacă aceștia prezintă simptome. În cazul în care prezintă simptome, este anunțat Serviciul 112 în vederea transportului la spital pentru evaluare și testare. În cazul în care nu manifestă simptome, personalul din frontieră consiliază șoferul asupra comportamentului de urmat în cazul apariției oricărui simptom; șoferului i se va recomanda să evite, pe cât posibil, contactul cu familia sau alte persoane.
În cazul în care șoferul este contact apropiat cu un caz confirmat, el nu va fi exceptat de la regulile de autoizolare.
4. Cine este contact apropiat al unui caz confirmat
Contactul apropiat este definit ca:
– Persoana care locuiește în aceeași gospodărie cu un pacient cu COVID-19;
– Persoana care a avut contact fizic direct cu un caz de COVID-19 (ex. strângere de mână neurmată de igiena mâinilor);
– Persoana care a avut contact direct neprotejat cu secreții infecțioase ale unui caz de COVID-19 (ex .în timpul tusei, atingerea unor batiste cu mână neprotejată de mânușa);
– Persoana care a avut contact față în față cu un caz de COVID-19 la o distanță mai mică de 2 m și pe o durată de peste 15 minute;
– Persoana care s-a aflat în aceeași încăpere (ex. sala de clasa, sala de ședințe, sală de așteptare din spital) cu un caz de COVID-19, timp de minimum 15 minute și la o distanta mai mica de 2 m;
– Persoana din rândul personalului medico-sanitar sau alta persoană care acordă îngrijire directă unui pacient cu COVID-19 sau o persoană din rândul personalului de laborator care manipulează probe recoltate de la un pacient cu COVID-19, fără portul corect al echipamentului de protecție;
(Sursa ECDC și aflat în vigoare în România în cadrul definiției de caz).
Scopul definirii contactului apropiat este să permită anchetei epidemiologice să deceleze care persoane din lista contacților unui caz confirmat primesc indicație de izolare la domiciliu timp de 14 zile si testarea acestora la începutul perioadei de izolare și la sfârșitul acesteia. O ancheta epidemiologica corecta NU trebuie să ducă la izolarea și testarea altor persoane care nu îndeplinesc exact criteriile din definiție și nici pe aceia care sunt contacți ai contacților.
5. Plan de continuitate în instituții strategice/infrastructuri critice
În vederea evitării apariției situațiilor în care mare parte din personal este obligat să stea în autoizolare după contactul, la locul de muncă, cu un caz confirmat de infecție cu coronavirus, planul de continuitate sau, în absenta acestuia, procedurile adoptate la nivelul fiecărei instituții în timpul epidemiei de Covid-19 trebuie să țină cont de modul de transmitere și de definiția contactului apropiat.
Astfel:
- Până în acest moment este stabilit ca Sars-Cov-2 este transmis de la persoană la persoană printr-un contact apropiat cu un individ infectat, simptomatic în principal prin picături respiratorii și contact direct/indirect cu secreții.
- Contact față în față cu un caz de COVID-19 la o distanta mai mică de 2 m și pe o durată de peste 15 minute;
- În aceeași încăpere (ex.birou, sala de ședințe) cu un caz de COVID-19, timp de minimum 15 minute si la o distanta mai mica de 2 m;
Managementul instituțiilor strategice/infrastructurilor critice trebuie să țină cont de aceste aspecte și să planifice modul de lucru astfel încât acestea să aibă cat mai puține șanse să se întâmple. Aici se includ și aspecte legate de interacțiunea între turele 1,2,3 si 4 de lucru, la intrarea si ieșirea din tură.
Dacă prin respectarea procedurilor de izolare în vigoare se ajunge la afectarea funcțiunilor esențiale ale instituțiilor strategice/infrastructurilor critice, contacții apropiați ai unui caz confirmat pot fi izolați la locul de muncă, în condițiile în care:
- vor purta permanent mască schimbata la intervale de timp adecvate,
- vor reduce la minim în timp contactul cu alte persoane și vor păstra distanța de siguranță între persoane adică mai mult de 1,5 – 2 metri, preferabil vor lucra în cameră individuală;
- vor reduce la minim utilizarea în comun a unor echipamente sau aparate (ex. tastatura, imprimanta, telefon etc.), precum și a toaletelor comune.
- vor respecta toate procedurile legate de decontaminarea mâinilor, dezinfecția suprafețelor pe care le ating etc.
- dacă se pozitivează testele de diagnostic al infecției, vor respecta procedura oficială în vigoare pentru cazurile pozitive.
- personalul de curățenie care deservește zona de autoizolare (mai ales toaleta) să fie instruit în vederea tehnicii de curățenie/dezinfecție a suprafețelor și să poarte echipament de protecție adecvat, mai ales în zona de grup sanitar unde există riscul de stropire (mască, ochelari, halat de unică folosința, mânuși menajere, botoși).
- Se restricționează activitățile culturale, științifice, artistice, religioase, sportive și de divertisment, care presupun participarea a peste 50 de persoane, realizate în spații închise, inclusiv cele realizate în săli de tratament balnear, săli de fitness, saloane de SPA-uri, de cosmetica, săli de jocuri de noroc și cazinouri.
Recomandări ANPC în contextul epidemiei de coronavirus
Recomandările Ministerului Sănătății:
- Spălați-vă mâinile de multe ori;
- Evitați contactul cu persoane care sunt suspecte de infecții respiratorii acute;
- Nu vă atingeți ochii, nasul și gura cu mâinile;
- Acoperiți-vă gura și nasul daca strănutați sau tușiți;
- Nu luați medicamente antivirale și nici antibiotice decât, în cazul, în care va prescrie medicul;
- Curățați toate suprafețele cu dezinfectanți pe bază de clor sau alcool;
- Utilizați masca de protecție doar, în cazul, în care suspectați că sunteți bolnav sau în cazul în care acordați asistență persoanelor bolnave;
- Sunați la 112 dacă aveți febră, tușiți sau v-ați întors din China sau zonele în carantina din Europa de cel puțin 14 zile;
- Animalele de companie nu transmit coronavirus.
Recomandările Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor:
- Evitarea contactului cu persoanele care suferă de infecții respiratorii acute și interzicerea acestora de a veni în contact direct sau indirect cu animalele și produsele de origine animală;
- Spălarea frecventă a mâinilor cu apă și săpun sau cu soluții dezinfectante, în special după contactul direct cu persoanele sau cu animalele bolnave;
- Evitarea contactului neprotejat cu animalele din ferme sau cu animalele sălbatice;
- Toate produsele de origine animală în stare crudă (carnea, organe, lapte, etc) trebuie manipulate cu grijă, pentru a evita contaminarea încrucișată cu alimente ce nu necesită gătire, conform bunelor practice de siguranță alimentară;
- Gătirea termică a cărnii, ouălor, laptelui (produselor și subproduselor de origine animală);
- Efectuarea de schimburi comerciale cu evitarea oricărui risc epidemiologic.
Pentru călători:
- Evitați orice călătorie ne-esențială !
- Dacă călătoria este imperios necesară, evitați contactul cu persoane bolnave, în particular cu cele care prezintă simptome respiratorii, respectați o bună igienă a mâinilor și a alimentelor;
- Călătorii cu simptome respiratorii acute (tuse, febră, dureri de gât, scurtarea respirației) care revin din cel puțin una din zonele afectate, sunt sfătuiți să își pună masca pe nas și gură, să sune la 112 și să se adreseze secției/spitalului de boli infecțioase cel mai apropiat, unde să menționeze medicului infecționist istoricul de călătorie.