Unul dintre medicii aflați în linia întâi în lupta cu coronavirusul din Italia a făcut mărturii cutremurătoare. Medicii spun că în Bergamo este ca pe timp de război și aleg doar pacienții care au șanse de supraviețuire. Aceștia nu mai așteaptă miracole, așa că pacienții în vârstă, care au afectate mai multe organe sunt deja pierduți.
Medic italian, interviu din iadul instaurat de coronavirus
Medicul Christian Salaroli a acordat un interviu pentru publicația Corriere della Sera în care a spus că urgențele sunt neglijate pentru a trata cu prioritate cazurile foarte multe de coronavirus. Astfel s-a ajuns ca un caz de infarct să primească ajutor după o oră, deși până acum se intervenea în numai câteva minute.
Medicii sunt nevoiți să decidă cine trăiește și cine moare. ”Decidem pe cine tratăm cu prioritate în funcție de vârstă și de starea de sănătate. Spitalele au trebuit să improvizeze spații pentru primirea urgențelor și să scoată din pământ noi paturi pentru bolnavi.
”Ai trei pacienți care necesită intubare și tu ai doar un pat dotat corespunzător”
Pe lângă vârstă și stare generală, al treilea element de care ținem seama este capacitatea pacientului de a se recupera după o intervenție de reanimare. Practic, boala Covid-19 este o pneumonie interstițială, o formă foarte agresivă care afectează oxigenarea sângelui.
Cei mai loviți pacienți devin hipoxici, adică nu au suficient oxigen în sânge. Apoi trebuie să facem o alegere, în câteva zile maximum. Ventilația non-invazivă e doar o primă fază. Și aici resursele spitalicești și locurile la terapie intensivă sunt mai puține decât bolnavii critici care necesită intubare. Și din acest punct înainte trebuie ventilați mecanic”, explică medicul.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Medicul italian a declarat că resursele spitalicești sunt foarte sărace și nu sunt de ajuns pentru a trata afluxul foarte mare de pacienți care sunt internați zilnic.
”Ce faci când ai trei pacienți? Cea mai grea decizie se face atunci când știi că ai trei pacienți care necesită intubare și tu ai doar un pat dotat corespunzător pentru asta.
Pacienții cu patologii cardiorespiratorii grave și persoanele cu probleme severe ale arterei coronare sunt evaluați cu atenție pentru că aceștia tolerează hipoxia acută cu dificultate și au șanse mici de a supraviețui acestei faze.
Dacă o persoană între 80 și 95 de ani are insuficiență respiratorie gravă, cel mai probabil nu va rezista. Dacă are probleme la trei organe vitale înseamnă că are o rată a mortalității de 100%. E ca și plecat. Nu suntem în măsură să așteptăm miracolele. Aceasta este realitatea”, spune cu amărăciune medicul.
„Cei care spun că nu se moare efectiv de coronavirus spun o prostie care mă întristează. Nici nu arată respect față de persoanele care au murit. Mor de Covid-19 pentru că în forma critică în care se află, pneumonia interstițială se alătură celorlalte probleme respiratorii și bolnavul nu reușește să mai lupte. Decesul este cauzat de virus, nu de altceva”, e clar medicul.
Medicul italian a recunoscut că nu a mai văzut așa ceva în toată cariera sa și aseamănă situația cu cea întâlnită, probabil, pe timp de război.
„Unii dintre noi suntem distruși de această situație. Mai ales medicii primari sau tinerii din sistem, care se trezesc într-o dimineață că trebuie să decidă asupra vieții unui om. Și asta se întâmplă la scară largă, repet. Toți facem de toate. Nu e vorba doar despre munca fizică în sine, cât de apăsarea emoțională, care e devastatoare”, mai spune medicul.
„Nu putem să facem și munca de zi cu zi și să ne ocupăm și de sarcinile date de această situație excepțională. Așa că tratamentele standard pot fi întârziate cu mult. În mod normal, în cazul unui apel pentru un infarct, se intervenea în câteva minute. Acum e posibil să aștepți chiar și o oră sau mai mult. Îmi spun că e ca la chirurgie în timpul războiului. Încercăm să salvăm doar ce se poate salva. Asta se întâmplă”.