Mazda 3, cel mai recent automobil lansat de cunoscutul producător japonez este disponibil și în țara noastră. Prezentat oficial în luna noiembrie a anului, trecut, modelul poate fi cumpărat și de pe piața din țara noastră, cu diferite versiuni de motorizare, însă prețul este unul pe măsură.
Noul Mazda 3, disponibil în România de la 23.000 de euro
Cei care doresc să se bucure de dotările impresionante ale acestei „bijuterii” pe patru roți vor trebui să scoată din buzunar cel puțin 23.000 de euro. Mazda 3 dispune de Skyactiv-X, noul motor pe benzină care combină aprinderea cu scânteie, specifică unui motor pe benzină, cu aprinderea prin compresie, specifică unei unități diesel. Noua unitate de propulsie are 2.0 litri și generează 180 de cai putere în timp ce consumul mediu este de 5.4 litri/100 km, conform noului standard WLTP.
În versiunea sa standard, automobilul are inclusă tehnologia Mazda M Hybrid, care permite reducerea consumului de carburant prin utilizarea unui sistem de 24 de volți, alimentând astfel un motor electric ce asistă motorul pe benzină. În ceea ce privește unitatea de propulsie, aceasta poate fi cuplată la o cutie de viteze manuală Skyactiv-MT sau automată Skyactiv-Drive, ambele punând la dispoziția șoferilor un număr de șase trepte.
Mazda 3 include senzori de parcare și cameră video pentru marșarier
Totodată, cel mai nou model lansat de producătorul japonez Mazda Motors include scaune față încălzite, volan încălzit, climatizare automată pe două zone, senzori de parcare față și cameră video pentru marșarier. În plus, autoturismul dispune de numeroase sisteme de siguranță, cum ar fi asistență pentru plecarea din pantă, asistent inteligent de frânare în oraș, Cruise Control Adaptive, sistem inteligent de frânare sau sistem de control automat pentru fază lungă.
https://youtu.be/CUnsg47GeNY
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Antonia îți aduce 777 rotiri gratuite la Betano! Garantat, fără depunere
Cel mai accesibil Mazda 3 este echipat cu motorul pe benzină Skyactiv-G de 2.0 litri și 122 de cai putere, iar prețul de pornire ajunge la 19.890 de euro pentru varianta echipată cu transmisie manuală cu 6 trepte. De asemenea, automobilul vine echipat cu motor diesel Skyactiv-D de 1.8 litri și 116 cai putere.