Mărturia neașteptată a unei femei cosmonaut despre ce se întâmplă pe Pământ: „Îmi va fi greu să nu îmi pot îmbrățișa familia și prietenii”

Stefania Băcanu   
în Stiri mondene
10/04/2020, 23:55
Mărturia neașteptată a unei femei cosmonaut despre ce se întâmplă pe Pământ: „Îmi va fi greu să nu îmi pot îmbrățișa familia și prietenii”
Mărturia neașteptată a unei femei cosmonaut despre ce se întâmplă pe Pământ

Jessica Meir este cosmonaut și, după o misiune de șapte luni pe orbita planetei, se pregătește să se întoarcă acasă, dar îi este teamă de ce se întâmplă acum pe Pământ.

Femeia cosmonaut, mărturii neașteptate

Astronauta Jessica Meir, care a fost șase luni într-o misiune la bordul Stației Spațiale Internaționale (SSI), urmează să revină acasă, săptămâna viitoare, dar este speriată de ce se întâmplă în ultimele două luni pe Pământ.

”Este suprarealist pentru noi să vedem toată această situație desfășurându-se pe planeta de sub noi”.

„Pământul arată în continuare la fel de uimitor ca întotdeauna de aici, așa că este dificil să crezi toate schimbările care au avut loc”, a declarat Jessica Meir, într-o conferință de presă.

Îi este teamă de izolare

După șapte luni petrecute pe orbita planetei, loc în care distanțarea și izolarea socială ar fi trebuit să fie resimțite din plin, astronauta Jessica Meir crede că adevărata izolare o să o simtă acasă, pentru că planeta Pământ este acaparată de noul coronavirus.

”Cu siguranță îmi va fi foarte greu să nu îmi pot îmbrățișa familia și prietenii. Asta după ce am fost aici timp de șapte luni. Cred că de fapt mă voi simți mai izolată pe Pământ decât m-am simțit aici, doar pentru că asta face parte din rutina noastră de astronauți”, a spus astronautul american în vârstă de 42 de ani.

Nu va putea să își îmbrățișeze familia

Jessica abia aștepta să revină acasă, la familie și prieteni, dar nu în condițiile astea. Oamenii sunt speriați, unii mor, alții nu-și mai pot vedea părinții, frații, și parcă salvarea tot întârzie să apară. După șapte luni de absență, îi va fi foarte greu să stea la distanță.

”Vom vedea cum vor merge lucrurile și cum mă adaptez. Desigur, va fi minunat să-ți vezi familia și prietenii, chiar dacă, deocamdată, doar de la distanță”, a mai spus ea.

 

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×