Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a anunţat, vineri, că încă 24 de angajaţi ai spitalelor militare din Focşani şi Galaţi au fost confirmaţi cu coronavirus.
MApN anunță noi cazuri de coronavirus
MApN a precizat că, în urma depistării noilor cazuri de coronavirus, s-a dispus efectuarea anchetei epidemiologice în vederea stabilirii contacţilor, iar pe timpul acesteia, posibilii contacţi sunt plasaţi în autoizolare, urmând a fi testaţi.
”Vineri, 27 martie, la Spitalul Militar de Urgenţă Dr. Aristide Serfioti Galaţi au fost confirmate pozitiv cu COVID-19 cinci persoane din rândul personalului medical, în urma testării unui număr de nouă persoane cu suspiciune de infecţie”, se arată în comunicatul MApN.
”S-a dispus, totodată, şi executarea dezinfecţiei de grad foarte înalt pentru limitarea răspândirii infecţiei, iar pe timpul executării acestei proceduri spitalul nu va mai primi pacienţi”, a transmis MApN.
”Ancheta epidemiologică va fi extinsă”
”În prezent, în spitalul militar din Galaţi se află internat un singur pacient în compartimentul Urologie, care momentan nu poate fi externat. Încă de la internare s-au luat toate măsurile de izolare a pacientului şi de limitare a infecţiei, fiind internat într-o rezervă cu grup sanitar propriu şi acces controlat pentru personalul medico-sanitar”, informează Ministerul.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Antonia îți aduce 777 rotiri gratuite la Betano! Garantat, fără depunere
Potrivit comunicatului, în urma desfăşurării anchetei epidemiologice de la Spitalul Militar de Urgenţă Dr. Alexandru Popescu din Focşani, din rândul celor 57 de contacţi apropiaţi ai celor două persoane confirmate iniţial pozitiv cu COVID-19, a rezultat că un număr de încă 19 angajaţi din rândul personalului medical şi auxiliar sanitar au fost confirmaţi, de asemenea, pozitiv.
”În acest moment, ancheta epidemiologică va fi extinsă şi pentru depistarea contacţilor apropiaţi pentru cei nou confirmaţi şi spitalul este în strânsă cooperare cu DSP Vrancea pentru efectuarea cu eficienţă a anchetei epidemiologice”, a mai transmis MApN.
Ministerul Apărării Naționale anunța joi că alți 20 de angajați de la Spitalul Militar de Urgență din Focșani au fost depistați cu coronavirus, conturându-se un nou focar de infecție în rândul cadrelor medicale din România.
În cadrul întrunirii de joi de la Spitalul Judeţean din Focşani, la ordinea zilei erau discuțiile legate de situația stocurilor şi măsurile luate pentru a asigura materialele necesare spitalului, precum şi planul de instruire a personalului medical şi TESA, pentru situaţia în care se intră stadiul 3 şi 4 al epidemiei de COVID-19.