Mama Irinei Pavlenco a murit, iar tristul anunț a fost făcut chiar de vedetă. Mama vedetei suferise o intervenție chirurgicală foarte dificilă pe creier, care se terminase relativ bine, însă acum femeia a pierdut lupta cu boala secolului, cum mai este cunoscut cancerul.
Mama Irinei Pavlenco a murit
Mama vedetei fusese diagnosticată cu tumoră pe creier, la începutul verii, iar după două luni de luptă cu cancerul, din nefericire, a încetat din viață. Irina Pavlenco a scris pe o rețea de socializare că mama sa îi va rămâne pentru totdeauna în suflet, fiind convinsă că va fi vegheată ”din ceruri” de cea care i-a dat viață.
“Ai plecat într-o lume mai bună, mama mea. Ai plecat la căsuța ta din ceruri să ne veghezi de acolo. Ești și vei rămâne sufletul nostru, cea mai bună mama din lume, mama pe care n-o vom uita niciodată. Dumnezeu să te odihnească în pace! Te iubim și te vom iubi mereu! Vei rămâne în inimile noastre pentru totdeauna”, a transmis Irina Pavlenco pe reţelele de socializare.
Prin ce a trecut mama vedetei Irina Pavlenco
Fosta solistă a trupei Sweet Kiss scria în urmă cu ceva timp că mama sa suferise un atac cerebral și le-a cerut prietenilor virtuali să se roage alături de ea pentru mama ei. Atunci a fost momentul când medicii i-au descoperit femeii și tumora pe creier.
“Buna seara! Vreau sa va spun ca trec prin momente foarte grele, am vrut sa trec singura prin aceasta suferința, dar nu știu cât de puternica sunt. De curând, mama mea a făcut un accident vascular in urma căruia am descoperit ca are și o tumora pe creier . Mâine dimineața va face o operație, singura mea dorința la voi este ca mâine dimineața sa va rugați împreuna cu mine și familia mea ca mama sa treaca cu bine de aceasta operație. Nu pot exprima durerea mea in cuvinte când vine vorba de mama. Ma rog la Dumnezeu zi și noapte ca ea sa fie bine cât mai mult timp posibil. Pe mama mea o cheama Constanta! Mai jos am pus o melodie scrisă de trupa Sweet Kiss, intitulată: «Mama». Dumnezeu sa va binecuvânteze!”, scria Irina Pavlenco pe pagina ei oficială de Facebook.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Femeia supraviețuise operației, iar vedeta le-a mulțumit mult tuturor celor care i-au transmis un gând bun. “Va mulțumesc din suflet pentru gândurile voastre bune. Mama a ieșit cu bine. Rugăciunile au funcționat. Am trecut de primul hop. Va iubesc !!!”, scria vedeta pe Facebook.