Un bărbat a fost împușcat în picior, iar un altul a fost reținut după ce agresorii au intrat în curtea unde era amenajată o secție de votare. Un grup de bărbați a manifestat acte de violență împotriva polițistului care era de pază. Incidentul s-a petrecut în comuna Drăgăneasa din județul Prahova, sâmbătă seara, 23 noiembrie, iar acum MAI explică cum s-a petrecut totul.
Bărbat împușcat la o secție de vot după ce l-a atacat pe polițistul de serviciu
Procurorul care se ocupă de cazul bărbatului împușcat la o secție de votare din Prahova urmează să extindă cercetările pentru tulburarea liniștii publice, fapte de ultraj și atac asupra secției de vot. Sunt vizate mai multe persoane care aflându-se în stare de ebrietate au intrat în curtea grădiniței din comuna Drăgăneasa unde era amenajată o secție de votare și l-au atacat pe polițistul care păzea instituția. Imagini de la locul incidentului pot fi văzute AICI.
„În legătură cu incidentul de aseară din județul Prahova, precizez că mai multe persoane, aflate în stare de ebrietate, au intrat în curtea grădiniței din localitatea Drăgăneasa, unde este amplasată secția de votare, și au manifestat acte de violență împotriva polițistului aflat în serviciul de pază”, a anunțat purtătorul de cuvânt al MAI Monica Dajbog, potrivit digi24.ro.
Mai multe persoane sunt cercetate în urma atacaului de sâmbătă, 23 noiembrie
„Menționez că, în sprijinul polițistului care a procedat conform legii, a intervenit o grupă din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale Prahova, care a rămas în dispozitiv și pe timpul nopții. Toți agresorii au fost identificați, iar cercetările continuă sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina”, mai transmite sursa citată.
Polițistul de serviciu a dechis focul și l-a împușcat pe unul dintre agresori în picior când a văzut că situația începe să degenereze. Suspectul rănit este internat la spital fiind sub pază, iar celălalt a fost reținut. Alte șapte persoane sunt cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, mai anunță Dajbog.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17