Mai apare sezonul 3 din Fructul Oprit, în condițiile în care Sacrificiul rulează acum pe Antena 1?

Bogdan Solomon   
în Stiri mondene
19/09/2019, 10:15
Mai apare sezonul 3 din Fructul Oprit, în condițiile în care Sacrificiul rulează acum pe Antena 1?
Este greu de crezut că Fructul Oprit va mai avea o continuare. Sursa foto: a1.ro

Chiar dacă Fructul Oprit s-a încheiat vara trecută, fanii sunt încă nostalgici după serialul cu care Antena 1 a reușit să cucerească audiențele timp de mai bine de un an. În aceste condiții, oamenii se întreabă dacă va mai apărea un nou sezon al producției semnate Ruxandra Ion.

Antena 1 a lansat Sacrificiul, dar fanii așteaptă un nou sezon din Fructul Oprit

Chiar dacă nu puțini sunt cei care vor să urmărească o continuare a serialului inspirat dintr-o cunoscută producție turcească, în momentul de față este greu de crezut că o astfel de dorință va putea deveni realitate, în condițiile în care Antena 1 a lansat deja un nou proiect care poartă semnătura aceleiași Ruxandra Ion.

Vestea bună e că actorii îndrăgiți pentru rolurile din Fructul Oprit pot fi urmăriți toamna aceasta în Sacrificiul. Vorbim despre Maia Morgenstern, Adriana Trandafir, Marian Râlea, Ana Ciontea, Virginia Rogin, Mihai Călin și Bogdan Stanoevici sunt doar câteva dintre numele care s-au alăturat distribuției noului serial.

Carmen Tănase nu joacă în serialul Sacrificiul. Sursa foto: a1.ro
Carmen Tănase nu joacă în serialul Sacrificiul. Sursa foto: a1.ro

Carmen Tănase nu a dorit să joace în Sacrificiul

Carmen Tănase nu a dorit, însă, să facă parte din Sacrificiul, iar o astfel de absență nu a putut fi trecută atât de ușor cu vederea de fani. Într-un interviu acordat recent, îndrăgita actriță a dezvăluit că a luat această decizie pentru că a simțit nevoia unei perioade de odihnă, după filmările îndelungate.

A fost trist. Știam că n-o să mai fiu în următorul proiect, am luat această decizie… Despărțirea a fost cu plânsete, cu îmbrățișări, cu dovezi de iubire, de parcă mai era nevoie. S-a terminat un capitol. Am ales să mă ocup un pic mai mult de mine. În ultimii trei ani, m-am neglijat foarte tare.

La un moment dat, mesele mele erau doar prin benzinării. Aveam un program de care se mira toată lumea, eram întrebată cum rezist la așa ceva. Uneori, ajungeam acasă, din deplasare, la două jumate, trei jumate noaptea și a doua zi, la ora șase, trebuia să mă trezesc. Mergeam la filmări, apoi mă lua mașina și mergeam la altă deplasare și tot așa. Nu a fost un sacrificiu, a fost o perioadă foarte aglomerată”, a explicat Carmen Tănase.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×