Ministerul afacerilor Interne a anunțat, miercuri, că cererile din domeniul înmatriculări și permise de conducere, precum și cele de eliberare a pașapoartelor se vor depune, la nivelul Capitalei, doar în format electronic.
Bucureștenii vor depune cereri pentru înmatricări și permise doar online
MAI anunță, printr-un comunicat de presă, că a fost aprobat un set de măsuri ce presupun schimbarea modului de lucru cu publicul, pentru prevenirea răspândirii infectării cu noul tip de coronavirus.
Drept urmare, în perioada 11-31 martie a.c. toate cererile privind activitățile specifice din domeniul înmatriculări și permise de conducere adresate Serviciilor Publice Comunitare Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor județene și al municipiului București, se depun exclusiv în baza unei programări online.
„Programările online vor fi făcute pe site-ul oficial al instituției www.drpciv.ro , secțiunea Programări online”, precizeză MAI.
Ministerul a mai anunțat că „pentru operațiunile care nu se regăsesc la secțiunea online al DRPCIV, vă rugăm să consultați site-ul Instituției Prefectului din județul de care sunteți interesați și să respectați cu strictețe indicațiile personalului de la ghișee”.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
MAI anunță măsuri de protecție împotriva coronavirusului
În plus, accesul în incinta sediilor serviciilor publice comunitare va fi permis doar titularilor, după caz persoanelor mandatate/delegate, în baza programărilor online și a actului de identitate – în original, a mai anunțat Ministerul Afacerilor Interne, miercuri.
„Solicităm tuturor persoanelor care sunt programate să respecte ora de programare și să evite așteptarea suplimentară în spațiile destinate publicului. În funcție de evoluția situației la nivel național, măsurile pot fi prelungite pentru o perioadă ce va fi stabilită ulterior”, mai informează MAI.
Reprezentanții ministerului mai spun că toată activitatea de relații cu publicul de la nivelul MAI se va desfășura fără o interacțiune directă a angajaților cu persoanele din afara instituției.
În acest scop, cetățenii care vor să solicite informații sau să desfășoare alte activități de relații cu publicul pot apela, începând de mâine, linia telefonică TELVERDE 0800.800.624. Informații pot fi solicitate și primite și prin poșta electronică la adresa de e-mail petitii@mai.gov.ro sau prin corespondență.
Ministerul Afacerilor Interne anunță că măsurile enumerate mai sus ar putea fi extinse și la nivelul structurilor teritoriale, în funcție de specificul activității fiecărei unități, din cauza numărului toto mai mare de cazuri de coronavirus înregistrate în România.
„De asemenea, în perioada 11-31.03.2020, cererile de eliberare a pașapoartelor simple electronice/pașapoartelor simple temporare se depun la serviciile publice comunitare de pașapoarte, exclusiv în baza unor programări on-line. Programările online vor fi efectuate pe platforma www.epasapoarte.ro”, mai anunță reprezentanții MAI.
Ministerul Afacerilor Interne face un apel către cetățeni și solicită tuturor persoanelor care sunt programate să respecte ora de programare și să evite așteptarea suplimentară în spațiile destinate publicului.
„În ceea ce privește ridicarea pașapoartelor simple electronice/pașapoartelor simple temporare, accesul în locații se va face în baza tichetului eliberat la depunerea cererii și a documentului de identitate, în original. Recomandăm cetățenilor să opteze pentru ridicarea pașapoartelor simple electronice prin serviciile de curierat – cheltuieli de expediţie 8 lei + TVA”, mai anunță MAI.
Totodată, începând cu data de 12.03.2020, Direcția Generală de Pașapoarte va operaționaliza și va pune la dispoziția persoanelor care solicită furnizarea datelor din Registrul Național de Evidență a Pașapoartelor Simple posibilitatea programării on-line pe platforma epasapoarte.ro.
În ceea ce privește ridicarea documentelor, accesul în locație se va face în baza tichetului eliberat la depunerea cererii și a documentului de identitate, în original, potrivit ultimelor măsuri luate de Ministerul Afacerilor Interne.
„Se suspendă depunerea la sediul Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date a cererilor privind eliberarea următoarelor documente:
⮚ Certificat privind domiciliul înregistrat în Registrul naţional de evidenţă a persoanelor, document eliberat cetăţenilor români în vederea apărării drepturilor şi valorificării intereselor acestora în străinătate, însoţit, după caz, de Formularul standard multilingv eliberat în baza Regulamentului (UE) 2016/1191 (a se menţiona ţara şi limba în care se doreşte a fi completat);
⮚ Fotocopii ale deciziilor privind schimbarea numelui persoanelor fizice pe cale administrativă, eliberate de către Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date până la data de 31.03.2005″, mai precizează MAI.