Peste 11,5 milioane de lei sunt costurile refacerii a două sate afectate de inundațiile puternice din Alba. Ministerul Pădurilor și Apelor derulează aceste investiții pentru a putea repara stricăciunile din urma inundațiilor produse din 21 iunie.
Localitățile care au suferit daune serioase sunt Cricău și Țelna. Județul Alba a demarat proiectele: Regularizare şi consolidare pârâu Cricău” și „Regularizare şi consolidare Valea Ţelna”. Acestea vor fi terminate la finele anului 2018.
Sume mari pentru refacerea satelor din Alba
Județul Alba a fost victima unor inundații care au generat pagume semnificative în special în cele două sate: Cricău și Țelna. Persistența și intensitatea ploilor și-au făcut prezența pe parcursul întregii luni. Acest lucru a definit demararea a unui proiect care să ajute să-și revină solul. Suprasaturarea lui cu apă a favorizat amplificarea scurgerii pe versanți. Acest lucru a dus la reactivarea unor torenți care au antrenat cantități mari de aluviuni.
Precipitațiile îndesite, care au fost extinse pe arii, au produs scurgeri importante pe versanți, torenți și viituri. Prin urmare, efectul a fost revărsarea unor cursuri de apă. Situația a dus la planul de urgență a lucrărilor de refacere a tuturor construcțiilor hidrotehnice care au fost afectate de ploi. De asemenea, au fost puse în vizor și noi lucrări cu privire la amenajarea albiilor. Acestea sunt existente pentru reducerea efectelor negative ce pot apărea în urma viitoarelor posibile inundații.
Inspectarea localităților inundate
Ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, împreună cu Victor Sandu, directorul general al Administrației Naționale „Apele Române” și directorul Administrației Bazinale de Apă Mureș, Crristian Bratanovici au inspectat localitățile pe 27 iulie. Potrivit cpagubelor vizibile de cei trei, Guvernul României a adoptat Hotărâre nr.582 din 2 august 2018. Aceasta privește strict suplimentarea
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Antonia îți aduce 777 rotiri gratuite la Betano! Garantat, fără depunere
bugetului Ministerului Apelor și Pădurilor si Fondul de intervenție din dispoziția Guvernului.
Astfel, s-a produs regimul de urgență pentru lucrările de prevenire și înlăturare a pagubelor suferite în urma precipitațiilor. Ministerul Apelor și Pădurilor a promovat pentru județul Alba, în special în localitățile Cricău și Țelna, regimul de urgență. Lucrările hidrotehnice „Regularizare şi consolidare pârâu Cricău” și „Regularizare şi consolidare Valea Ţelna” vor fi finalizate la sfârșitul anului curent.
Citește și: Horoscop zilnic 20 septembrie: Predispoziție la accidente grave de mașină!
Citește și: Cele mai drăguțe tatuaje pentru fete. Galerie FOTO
Denumire lucrări, valori, capacități
Regularizare şi consolidare pârâu Cricău, comuna Cricău, jud. Alba – proiect în valoare de 1.340.000 lei
– Refacere zid de sprijin – 65 ml
– Refacere zid de sprijin subspălat – 200 ml
– Refacere prag de fund – 8 buc.
– Decolmatare curs de apă – 4 km
– Refacere talveg dalat – 500 ml
– Refacere baraje de stingere torenţi – 6 buc.
Regularizarea și consolidarea Valea Țelnea, loc Țelnea, jud. Alba-proiect în valoare de 10.241.000 lei
– Consolidare mal – 1,1 km
– Refacere apărare de mal din gabioane – 40 ml
– Refacere praguri de fund din gabioane – 3 buc.
– Decolmatare curs de apă – 2,4 km
– Zid de sprijin – 2 km
– Praguri îngropate – 20 buc.
– Rampă de acces în albie – 4 buc.
– Racalibrare albie – 4 km
– Prag cădere – 8 buc.