RCS&RDS anunță că prețurile pentru anumite abonamente și servicii vor fi majorate de la 1 martie 2019. Decizia vine la aproape o lună după ce ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a anunțat introducerea taxei de 3% pe cifra de afaceri a companiilor din industria telecom.
Reprezentanții companiei susțin că au fost nevoiți să recurgă la majorarea prețurilor la unele servicii din cauza creșterilor costurilor pe care le suportă. „Pentru a răspunde nevoii continue de dezvoltare și de creștere a calității serviciilor pe care vi le furnizăm, precum și pentru a reacționa la creșterea continuă a costurilor pe care le suportăm, suntem nevoiți să ajustăm tarifele. Astfel, de la 1 martie 2019, prețurile anumitor servicii furnizate de Digi / RCS & RDS se vor modifica. Chiar și după aceste modificări, prețurile serviciilor Digi vor continua să fie foarte atractive”, au transmis reprezentanții RCS&RDS prin intermediul unui comunicat.
Prețurile abonamentelor RCS&RDS vor fi majorate de la 1 martie
Abonații RCS&RDS vor primi notificări din partea companiei cu privire la noile tarife pe care vor trebui să le plătească, iar dacă nu vor fi de acord cu modificările operate de compania din industria telecom, vor putea renunța la abonament „în termen de 30 de zile de la data primirii prezentei notificări, fără plata vreunei penalități sau despăgubiri.” Începând cu luna martie, prețul unui abonament lunar debază pentru TV în mediul urban va fi cuprins între 26 și 31 de lei, în timp ce în mediul rural vafi cuprins între 21 și 26 de lei.
Guvernul a adoptat luna trecută o ordonanță propusă de ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, care prevede o taxă de 3% pe cifra de afaceri a companiilor din industria telecom. Orange, Vodafone, Telekom, RCS&RDS şi UPC România, dar și alte 65 de firme avertizează că măsura impusă de Guvern este una excesivă.
„Modificările propuse introduc şi majorează taxe la un nivel pe care îl apreciem excesiv şi blocant pentru dezvoltarea reţelelor şi serviciilor de comunicaţii electronice. Măsurile contravin cadrului legislativ european şi naţional. Aceste taxe ar trebui să acopere doar valoarea costurilor administrative suportate de către Autoritatea de reglementare, respectiv valoarea drepturilor de utilizare a resurselor care se alocă. Adoptate în această formă, propunerile s-ar transforma într-o povară pentru întreaga industrie de telecomunicaţii din România şi pentru toţi utilizatorii de internet fix şi mobil, telefonie fixă şi mobilă şi servicii de televiziune. Noile măsuri ar urma să se aplice în mai puţin de două săptămâni, fără o consultare prealabilă şi fără o analiză de impact la nivelul consumatorilor, operatorilor şi al pieţei, în ansamblu”, au transmis reprezentanții companiilor prin intermediul unui comunicat.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Ponturi pariuri Poli Iași – FCSB (23.12.2024). Cine încheie 2024 bine?