Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice, a oferit detalii despre Ordonanţa de urgenţă care prevede introducerea noilor taxe din 2019, printre care şi „taxa pe lăcomie”. Azi, OUG a fost publicată în Monitorul Oficial.
„Actul normativ conţine o serie de măsuri care au scopul principal de a creşte bunăstarea românilor şi nivelul investiţiilor, astfel încât să stimulăm creşterea economică sustenabilă şi inteligentă, prin punerea accentului asupra proiectelor cu beneficii pentru cetăţeni. Guvernul corectează astfel unele practici din domeniul bancar şi sectorul energiei, în principal. Luăm aceste măsuri în urma unei analize riguroase şi comparând situaţia din România cu cea a altor state europene şi cu media europeană.
S-a publicat OUG care introduce „taxa pe lăcomie” în Monitorul Oficial
De asemenea, un punct foarte important şi aşteptat este cel legat de introducerea unui mecanism ce are în vedere protejarea populaţiei şi a firmelor care au credite prin impozitarea activelor financiare ale băncilor în cazul unui nivel al ROBOR mai mare de 2%. În România, randamentul capitalului la nivelul bancar este de peste 21%, practic de trei ori mai mare decât media Uniunii Europene, de 7%. De asemenea, în România este cea mai mare diferenţă din spaţiul european între dobânda la credite şi dobânda la depozite”, a declarat Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice.
Din 2019, se va menţine sistemul care acordă vouchere de vacanţă pentru bugetari, acestea având valoarea de 1.450 de lei: „Guvernul României a decis astăzi plafonarea preţului la gaze şi la energie electrică pentru următorii trei ani de zile pentru toţi consumatorii casnici. De asemenea, trebuie să ştiţi că şi pentru consumatorii industriali acest nivel va fi plafonat, pentru următorii trei ani de zile, acesta va fi însă un mix între preţul de 68 de lei pentru consumatorii industriali, preţul de import şi costul de înmagazinare. Prin această măsură, statul român nu câştigă niciun ban în plus, dimpotrivă, bugetul de stat va fi văduvit de aproximativ 1,5 – 2 miliarde de lei. Aceşti bani nu se vor mai încasa, din cauza dividendelor care vor fi reduse”, a spus consilierul premierului Darius Vâlcov.