Liviu Dragnea apelează la o nouă cale extraordinară de atac, pentru a scăpa de închisoare. Încarcerat la Penitenciarul Rahova, unde execută o pedeapsă de trei ani și șase luni, dictată de magistrații ÎCCJ în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, fostul președinte al Partidului Social Democrat a făcut, prin intermediul avocaților, recurs în casație.
Liviu Dragnea a epuizat toate căile naționale de atac
Pentru a avea câștig de cauză, Dragnea trebuie să dovedească acum un viciu grav procedural comis de completele de judecată de la instanța supremă care l-au condamnat, în cazul contestației în anulare, sau să aducă o probă materială nouă, necunoscută de nicio instanță până la momentul condamnării sale definitive și care are menirea de a schimba radical optica de decizie a magistraților care îi analizează recursul în casație. Odată cu acest demers, Dragnea epuizează toate căile naționale de atac, iar în cazul unei noi decizii nefavorabile, cel mai probabil va contesta condamnarea definitivă pentru fapte de corupție printr-o acțiune la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).
Surse judiciare citate de Mediafax precizează că, potrivit practicii existente în cazurile de admitere a unui recurs în casație, probele pot consta în „mărturii esențiale ale unor martori credibili, condamnări ale unor martori din dosarul său pentru fapte de mărturie mincinoasă sau probe fizice precum înregistrări audio/ video care prezintă fapte, întâmplări, ori discuții radical contradictorii stării de fapt pentru care s-a dispus condamnarea”.
Fostul președinte PSD încearcă să obțină suspendarea condamnării
În acelaşi dosar, Liviu Dragnea a depus cu câteva zile în urmă şi o contestaţie în anulare, o altă cale extraordinară de atac, la decizia definitivă de condamnare la 3 ani şi jumătate, primită în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Teleorman. Dacă unul dintre aceste demersuri va avea câștig de cauză, instanţa poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii supuse revizuirii.
Recent, liderul PSD a primit o permisie de 24 de ore, pe care a folosit-o pentru a-şi revedea familia, dar şi pe iubita sa, Irina Tănase. Informaţia venită din anturajul său politic nu a fost confirmată, însă, de Administraţia Penitenciarelor, care are obligaţia legală de a proteja confidenţialitatea tuturor deţinuţilor.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17