Liviu Dragnea a ”aruncat” o replică tăioasă pentru Klaus Iohannis, după ce acesta a acuzat PSD-ul de ipocrizie, sâmbătă, la Summitul liderilor locali și regionali ai Partidului Popular European de la București.
Liviu Dragnea a ”aruncat” o replică tăioasă pentru Klaus Iohannis
Replica lui Iohannis a fost:„PSD a îmbrăcat haina falsului, s-a folosit de o retorică antieuropeană, a indus oamenilor teama și lipsa de încredere în proiectul și valorile Uniunii. Este modul cinic și iresponsabil de a face politică și dovada maximă de ipocrizie.” Drept urmare, Dragnea i-a răspuns ironic, numindu-l ”președintele care se îneacă”, făcând referire la faptul că liderul statului s-a oprit de mai multe ori în timpul discursului de la Summitul PPE.
„Ieri, preşedintele care se îneacă, constat că şi îi e lene să şi vorbească a semnat bugetul Românei. Eu nu ştiu cum a reuşit ieri să îl semneze, să faci un asemenea efort, adică să iei un stilou și să semnezi, îți trebuie mult să te gângești. Putea să îl semneze de acum o lună şi milioane de copii români ar fi beneficiat de alocaţii mai mari de la 1 martie, deja primarii ar fi început să lucreze pe programe finanţate pe acest buget, programele din sănătate ar fi început să funcţioneze, pentră că prin acest buget am alocat 7,3 miliarde de lei în plus față de anul trecut la sănătate.
„Încercăm de ieri, de când acest „leneș„ a aprobat bugetul”
Este cea mai mare sumă alocată vreodată pentru sănătate în România. Sunt milioane de copii, milioane de români care vor beneficia de un acces la sănătate mult mai bun”, a declarat Liviu Dragnea. De asemenea, a adăugat că milioane de români vor beneficia de condiții de viață mai bune, urmare a bugetului de stat pentru 2019, ”prin programele de dezvoltare pe care le finanțăm”.
„Încercăm de ieri, de când acest „leneş” a aprobat bugetul, este disponibil Fondul de Dezvoltare şi Investiţii, accesibil pentru autorităţile locale, în valoare de 10 miliarde de euro, unde puteţi depune proiecte doar prezentând autorizaţia de construire sau, dacă Guvernul va completa ordonanţa respectivă, să se poată depune documente pentru reparaţii şi întreţinere curentă. Bani sunt, voinţă politică este”, a adăugat Dragnea.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Plouă cu bonusuri la Betano: 50 lei pariu gratuit, 100+400 rotiri gratuite și bonus de bun venit 100% până la 500 lei