Fosta șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi, s-a ales cu al treilea dosar penal la Parchetul general. Ea ar fi acuzată de șantaj chiar în sediul DNA de către un important om de afaceri, relatează romaniatv.net. Informația vine pe fondul eforturilor lui Kovesi de a ajunge procuror-șef al Uniunii Europene.
Laura Codruța Kovesi, al treilea dosar penal la Parchetul General! Noi audieri
Potrivit sursei citate, omul de afaceri, al cărui nume nu a fost încă făcut public, susține că a fost amenințat de Laura Codruța Kovesi și că la incident au fost prezenți și martori. Aceștia ar urma să fie audiați în următoarea perioadă, la fel și procurorii Onea și Negulescu.
În prezent, fosta șefă a DNA este cercetată penal de Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție (SIIJ) pentru constituire de grup infracțional organizat și complicitate la represiune nedreaptă. „Faptele cercetate constau în aceea că, pe durata exercitării mandatului de procuror șef la Direcția Națională Anticorupție, în perioada 2015-2016, ar fi coordonat, prin activitatea efectiv desfășurată, prin ordine si dispoziții date, grupul infracțional inițiat de doi procurori și un ofițer de poliție judiciară, la care au aderat alți trei procurori și un alt ofițer de poliție judiciară, iar aceștia ar fi acționat, în mod coordonat, în scopul comiterii infracțiunilor de cercetare abuzivă, represiune nedreaptă, influențarea declarațiilor, inducerea în eroare a organelor judiciare, fals intelectual și uz de fals”, au anunțat procurorii, într-un comunicat.
Replica fostei șefe a DNA
Laura Codruța Kovesi a respins acuzațiile și a susținut că procurorul de caz, Adina Florea, „dorește doar un dosar mediatic și nu unul juridic, în care să se afle adevărul”. „Apreciez ca fiind în totală contradicție cu normele legale și, deci, lovite de nulitate, TOATE actele SIIJ efectuate împotriva mea. Toată activitatea s-a derulat cu împiedicarea exercitării drepturilor mele legale. Nu am avut acces la acuzațiile în detaliu, nefiindu-mi comunicată ordonanța prin care s-a formulat acuzația”, a spus Kovesi.
„Modul în care s-a desfășurat și se desfășoară în acest caz urmărirea penală este o pată pe obrazul justiției, căci, în mod evident, SIIJ nu urmărește administrarea unor probe valide, în conformitate cu principiul loialității, ci crearea unei aparențe de vinovăție pentru influențarea opiniei publice”, a adăugat fosta șefă a DNA.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet