Președintele României, Klaus Iohannis, a făcut o mișcare pentru pensionari. Șeful statului a decis să promulge Legea bugetului asigurărilor sociale de stat, precizând că orice amânare ar fi însemnat ca mulți pensionari să nu își primească drepturile. Iohannis a dat vina pe PSD pentru că România nu are buget până la ora actuală.
Klaus Iohannis, mişcare pentru pensionari
„Deşi nu ştim ce va face Guvernul cu legea plafoanelor, lege declarată neconstituţională (…), apoi ce va face Parlamentul cu legea bugetului de stat, am decis să promulg legea bugetului asigurărilor sociale de stat. Pensionarii nu trebuie să sufere din nou din cauza incompetenţei şi indiferenţei PSD”, a declarat Klaus Iohannis, precizând că parlamentarii trebuie să corecteze legea bugetului de stat şi să se asigure că sunt banii pentru plata integrală a pensiilor.
Șeful statului a răspuns acuzelor venite din partea membrilor PSD, care au susținut constant că România nu are buget din cauza președintelui. Klaus Iohannis a aruncat vina în curtea PSD-ului. „Declaraţiile mincinoase şi fuga de responsabilitate nu pot ascunde evidenţa: PSD este unicul vinovat de situaţia în care ne găsim şi că la jumătatea lunii martie nu avem buget”, a spus şeful statului.
Iohannis: PSD, vinovat că România nu are buget
„Românii au tot dreptul să știe cum stau lucrurile în realitate cu bugetul țării. Deși avea obligația legală să finalizeze și să trimită bugetul în Parlament cel târziu până în data de 15 noiembrie anul trecut, Guvernul PSD nu a fost în stare să facă asta. Bugetul a fost trimis Parlamentului abia în februarie, cu o întârziere de 3 luni, așa că să nu mai țipe PSD la televizor că cineva le întârzie bugetul.
Declarațiile mincinoase și fuga de responsabilitate nu pot ascunde evidența: PSD este unicul vinovat de situația în care ne găsim și de faptul că la jumătatea lunii martie nu avem buget. După ce că a întârziat inadmisibil de mult, Guvernul pesedist nu a fost capabil nici măcar să vină cu un buget realist, axat pe prioritățile României, ci a propus ceea ce am numit bugetul rușinii naționale”, a spus Klaus Iohannis.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet