Președintele României Klaus Iohannis i-a transmis un mesaj ferm premierului desemnat Ludovic Orban! Pentru șeful statului lucrurile sunt cât se poate de clare și solicită ca omul numărul 1 din PNL să ia în mână din prima zi problemele din sectorul energetic și să dezvolte România așa cum trebuie. El l-a acuzat pe ministrul Economiei, Niculae Bădălău, că a fost ”un baron PSD”, care a avut grijă ca anumite proiecte să nu se realizeze.
Klaus Iohannis, mesaj ferm pentru Ludovic Orban!
”Avem oportunitatea, ca țară, de a fi în centrul rețelei regionale de transport și de a deveni un important jucător regional în domeniul energiei. Evident, un astfel de deziderat ambițios nu se împlinește de la sine. De aceea, oamenii politici, decidenții guvernamentali, care vor fi în funcțiune în câteva zile, și actorii implicați în sectorul energetic trebuie să lucreze împreună, pentru obiectivele esențiale de securitate și independență energetică.
În acest sens, alături de dumneavoastră, reprezentanți și angajați ai sectorului energetic deopotrivă, trebuie să ne setăm ca obiectiv consolidarea rolului regional al industriei energetice românești și să gândim permanent din perspectiva unei poziții relevante în dinamica regională actuală. Vă felicit, domnule director, pe dumneavoastră, pe toți cei care lucrează în Transgaz.
„Mă aștept să luați din prima zi în mână aceste chestiuni”
Vă doresc mult succes în continuare și, domnule director, promisiunile dumneavoastră de finalizare în termenii propuși a lucrărilor despre care am discutat, nu doar BRUA, ci și gazoductul Ungheni-Chișinău, și altele, le iau de bune și le predau spre urmărire și finalizare domnului Prim-ministru desemnat, care, cu siguranță, împreună cu noua echipă, vor face să se miște cu totul și cu totul altfel lucrurile.
Și, domnule Prim-ministru, mă aștept să luați din prima zi în mână aceste chestiuni și să începem să dezvoltăm România așa cum trebuie și așa cum poate, nu așa cum, din nefericire, s-a întâmplat în ultimii ani. Situații dintre cele mai ciudate – o investiție finalizată de, cred că am reținut bine, 500 de milioane de euro, dar drumul până acolo, prin grija unui baron pesedist, nu s-a realizat”, a spus Klaus Iohannis, în cadrul vizitei făcută la Transgaz.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Ponturi pariuri Poli Iași – FCSB (23.12.2024). Cine încheie 2024 bine?