Marele actor Kirk Douglas a fost la un pas să joace într-un film românesc, regizat de nimeni altul decât de Sergiu Nicolaescu! Actorul american, care a decedat miercuri, la vârsta de 103 ani, a fost foarte aproape să joace și ”Dacii”, turnat în 1967, dar a negociat și pentru ”Mihai Viteauzu”, 1971.
Kirk Douglas a fost la un pas să joace într-un film românesc
Cel care a făcut publică această informație este actorul și cascadorul Vasile Popa, nelipsit din peliculele regizate de Sergiu Nicolaescu. Chiar dacă a fost distribuit în aproape toate filmele lui Nicolaescu, Vasile nu a jucat în Dacii, dar știe că actorul american Kirk Douglas ar fi vrut să facă parte din distribuție chiar de la nașul său de cununie, Amza Pellea.
”Știu de la nașul Amza, dar și de la Sergiu, că Douglas a fost la un pas să joace în ”Dacii”. A venit, a luat pulsul la Buftea și, după filmări, a vorbit cu toți, de la cascadori la regizor. Apoi a plecat înapoi în America. Avea și alt proiect și, din ce știu, l-a ales în final pe ăla”, a declarat pentru libertatea.ro actorul și cascadorul Vasile Popa.
Marele actor a ales până la urmă un alt proiect
În anul 1966, Kirk Douglas a venit în România pentru a lua ”pulsul” filmului ”Dacii”, o coproducție româno-franceză la care lucra Sergiu Nicolaescu, ocazie cu care s-a întâlnit cu actorii din film, printre care Amza Pellea și Mircea Albulescu, dar și cu cascadorii români.
”Kirk Douglas a venit să vadă cum fac românii filmele istorice. Filmul ”Dacii” era primul în care românii au folosit cascadori și mulți figuranți, iar americanul era interesat de tot, după ce el jucase în filme istorice precum ”Vikingii” sau mult mai cunoscutul ”Spartacus”. În plus, Sergiu era în discuții cu el pentru un rol în film”, a mai declarat Vasile Popa.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5570 de lei în a doua zi de Crăciun!
Kirk Douglas, legendarul interpret al lui Spartacus, a murit miercuri la vârsta de 103 ani, după cum a anunțat BBC. Kirk Douglas este tatăl actorului Michael Douglas și a lăsat în urmă o carieră de mai bine de șase decenii, în care a jucat în peste 90 de filme.