Judecătorii au dat undă verde pentru publicarea motivării în condamnarea lui Liviu Dragnea. Știripesurse oferă documentul care l-a trimis pe fostul președinte al PSD-ului direct la Penitenciar. Acesta a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Judecătorii și-au explicat și motivele care au dus la aceast pedeapsă. Trebuie specificat că ICCJ consideră că acest cuantum de 3 ani şi 6 luni de închisoare pentru fostul lider PSD Liviu Dragnea este suficient şi proporţional, în raport cu circumstanţele reale şi personale, asigurând realizarea scopurilor pedepsei, de coerciţie, prevenţie şi cel educativ, dându-i posibilitatea unei schimbări de atitudine, precizează judecătorii Instanţei supreme în motivarea condamnării fostului preşedinte al Camerei Deputaţilor.
Judecătorii, undă verde pentru publicarea motivării în condamnarea lui Liviu Dragnea
Totodată, instanţa de apel, în majoritate, a constatat că, în raport de cuantumul pedepsei rezultante de 3 ani şi 6 luni închisoare, „privarea de libertate constituie singura modalitate legală de executare a pedepsei care este aptă să conducă la îndeplinirea concretă a funcţiilor sancţiunii aplicate„. Vă reamintim că pe 27 mai, la o zi după alegerile europarlamentare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat, definitiv, pe Liviu Dragnea, la închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman. DOCUMENTUL POATE FI CONSULTAT AICI
De remarcat că fostul lider al social democraților a făcut o mutare considerată de politicieni drept insiprată prin care ar putea să destabilizeze definitiv echipa strânsă în jurul lui Dăncilă. Dragnea nu a ezitat și a făcut apel la sentinţa Tribunalului Bucureşti prin care i-au fost respinse contestaţiile făcute la Statutul PSD şi alegerea în funcţiile de conducere a partidului a actualului preşedinte Viorica Dancilă, a preşedintelui-executiv Orlando Teodorovici şi a secretarului general Mihai Fifor.
Dragnea, mutare de geniu în timp ce spală mașinile
Inițial, Tribunalul Bucureşti a respins cererea lui Liviu Dragnea de invalidare a numirii Vioricăi Dăncila la şefia PSD pe motiv că Parchetul nu a cerut în instanţă dizolvarea PSD Teleorman, motiv pentru care judecătorii nu au avut un temei pentru a pune în discuţie participarea la congresul PSD a unei organizaţii de partid care continuă să existe şi nu este supusă vreunei proceduri de desfiinţare/dizolvare.
Între timp, Liviu Dragnea pare că s-a acomodat de minune în Penitenciar. De când a primit acordul de a lucra în garajul auto, fostul președinte al social democraților este obligat să spele cele 30 de dube cu care sunt cărați deținuții în fiecare zi și care se întorc adesea extrem de murdare. Aături de ceilalți nouă condamnați care lucrează la garaj, Dragnea are grijă ca mașinile destinate transportului deținuților să fie în perfectă stare, de aceea este nevoit să le schimbe zilnic uleiul și, bineînțeles, să le curețe.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet