Joe Biden, marele câștigător în Super Tuesday din Statele Unite ale Americii! S-a impus în cinci state, Bernie Sanders, în două

Alex Năstase   
în Stiri de ultima ora
04/03/2020, 08:33
Joe Biden, marele câștigător în Super Tuesday din Statele Unite ale Americii! S-a impus în cinci state, Bernie Sanders, în două GALERIE FOTO
Joe Biden într-un turneu de promovare. Sursa foto - JIM RUYMEN / UPI / Profimedia

Joe Biden este marele câștigător în Super Tuesday din Statele Unite ale Americii! Astfel, conform primelor estimări. Biden s-a impus fără drept de apel în alegerile pentru desemnarea candidatului Partidului Democrat la funcţia de preşedinte în cinci mari state.

Joe Biden, marele câștigător în Super Tuesday din Statele Unite ale Americii!

În tot acest timp, contracandidatul Bernie Sanders a câștigat două state, în „super-marțea” în care 14 state votează.

Concret, Edison Research și principalele rețele de televiziune l-au declarat pe Biden câștigător în Virginia, Carolina de Nord, Tennessee și Alabama. Mai mult de atât, Fox News a anunțat că Biden va câștiga și Oklahoma, un stat important pentru acest scrutin.

S-a impus în cinci state, Bernie Sanders, în două

De partea cealaltă, Sanders a reușit să se impună în statul Vermont. Aceeași televiziune Fox News estima că acesta va ieși învingător și în Colorado. Rezultatele timpurii au arătat că Biden și Sanders s-au luptat pentru locul fruntaș și în Texas, Maine, Massachusetts, Minnesota și Arkansas.

Interesant este faptul că Biden a jucat rolul vicepreședintelui pentru Barack Obama. Acum, acesta a ieșit pe plus imediat după ce a câștigat voturile din Carolina de Sud. Între timp, Michael Bloomberg, fostul primar miliardar din New York, pare să fi câștigat în Insulele Samoa americane.

De altfel, Biden se bucură de sprijinul puternic al unei largi coaliții de alegători. Democratul este preferat inclusiv de femei și bărbați, albi și negri, cu sau fără studii universitare și de cei care se considerau liberali sau moderați.

Vă readucem aminte că Partidul Democrat organizează alegeri în Alabama, Arkansas, California, Colorado, Maine, Massachusetts, Minnesota, Carolina de Nord, Oklahoma, Tennessee, Texas, Utah, Vermont, Virginia şi în Insulele Samoa americane.

„Super-marţea” alegerilor reprezintă cea mai mare miză în eforturile pentru obţinerea numărului de 1.991 de delegaţi, necesar pentru desemnarea candidatului Partidului Democrat în scrutinul prezidenţial din noiembrie.

În total, marţi sunt alocate voturile a 1.357 de delegaţi. Principalii concurenţi sunt senatorul Bernie Sanders şi fostul vicepreşedinte Joseph Biden. În cursa electorală sunt şi Elizabeth Warren, Michael Bloomberg şi Tulsi Gabbard.

 

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×