Ionuț Simionca, deputat PMP și-a anulat pensia specială! Politicianul a făcut o declarație la notar în acest sens

Alex Năstase   
în Stiri de ultima ora
02/02/2020, 12:25
Ionuț Simionca, deputat PMP și-a anulat pensia specială! Politicianul a făcut o declarație la notar în acest sens GALERIE FOTO
Un deputat PMP a renunțat la pensia speciale. Sursa foto - facebook

Ionuț Simionca, deputat PMP și-a anulat pensia specială și speră acum ca și alți politicieni să-i urmeze gestul. Acesta a anunțat printr-o postare pe o rețea de socializare că renunță practic la pensia de parlamentar.

Ionuț Simionca, deputat PMP și-a anulat pensia specială!

A făcut lucrul acesta printr-o declaraţie în faţa notarului. „Mi-am desfiinţat pensia de parlamentar. Şi în faţa notarului!

Printr-o declaraţie semnată în faţa notarului, mi-am asumat, pe proprie răspundere, obligaţia de a renunţa la pensia de parlamentar.

Politicianul a făcut o declarație la notar în acest sens

Această acţiune este ultima dintr-un şir de demersuri pe care le-am întreprins în ultimii ani pentru desfiinţarea pensiilor speciale”, a scris Simionca pe pagina sa de Facebook.

Mai mult de atât, deputatul PMP spune că  „indiferent de jocurile politice care se vor mai consuma pe această temă, nimeni nu va mai putea pune la îndoială, de azi înainte, onestitatea sa în ceea ce priveşte susţinerea eliminării pensiilor speciale”.

Nu este primul gest pe care Ionuț Simionca îl face în ultimii ani de zile pentru desfiinţarea pensiilor speciale.

„Am inţiat o lege pe această temă, am strâns peste 40.000 de semnături de la locuitorii judeţului (Bistriţa Năsăud – n.r.) pentru susţinerea proiectului.

Am condiţionat votul meu la învestitura Guvernului Orban de promovarea acestei iniţiative şi am votat legea în Parlament”, a mai scris Ionuţ Simionca.

Reacțiile n-au întârziat să apară. Mai mulți oameni care îi urmăreau pagina de socializare l-au lăudat pe politician. „Felicitări, este doar un gest singular! De ce nu ați reușit să-i convingeți măcar pe colegii de partid, era o victorie a întreg grupului parlamentar și era o victorie mare. Gestul dvs este măreț!”, a scris un utilizator

 

 

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×