Jurnalistul Ion Cristoiu a avut parte de un incident în secția de votare! Acesta a explicat la Antena 3 un moment de-a dreptul comic pe care l-a trăit în timp ce a mers să-și exprime opțiunea pentru alegerile prezidențiale. Acesta s-a dus, ca de fiecare dată, la secția de vot din Piața Amzei, loc unde votează de 15 ani pe listele permanente. Cu toate acestea, în 2019, nu a mai fost la fel de simplu, pentru că numele său nu mai era pe liste.
Ion Cristoiu, incident în secția de votare!
„Eu votez în Piața Amzei de 15 ani pe listele permanente. Când am ajuns la CNP-ul meu mă numeam Diaconu Ion. Nu eram pe nicio listă, eram eu cu CNP-ul, dar mă numeam Diaconu. Am înțeles că e o chestiune unică pe țară, drept urmare am provocat o mare agitație. Șefa comisiei a sunat la cele mai înalte foruri ale ei. S-a spus că e ceva în neregulă.
Până la urmă s-a decis să votez, dar se va face un proces verbal din care va rezulta că eu nu sunt Diaconu Ion, ci Cristoiu Ion”, a povestit jurnalistul momentul trăit în secția de votare. De-a lungul timpului, Ion Cristoiu a fost un contestatar al actualului președinte. Jurnalistul chiar a prezentat la un moment dat o variantă prin care Mircea Diaconu a intrat în cursă pentru a-i lua din voturi Vioricăi Dăncilă.
Cristoiu, acuze înaintea alegerilor
„Personajul cheie al acestor întâmplări este Diaconu, am urmărit cu atenţie scenariul lansării lui, este un scenariu, atenţie că Mircea Diaconu nu s-a înscris în această cursă, aşa cum s-a întâmplat la prezidenţialele anterioare ca să se afle în treabă. El s-a înscris beneficiind de o strategie care nu e a lui, ci gândită de vreo jumătate de an.
El a fost testat de PSD ca să fie candidatul independent sprijinit de PSD. Mircea Diaconu şi-a făcut lansare, pe scări, interpretând altfel un rol care l-a făcut celebru şi anume rolul personajului naiv, simplu, inteligent, simaptic şi care se bate cu sistemul şi birocraţia. S-a mizat pe faptul că electoratul PSD e mai în vârsta care e mai naiv”, a transmis Ion Cristoiu
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Ponturi pariuri Poli Iași – FCSB (23.12.2024). Cine încheie 2024 bine?