Pregătirile pentru cel de-al șaselea sezon al emisiunii Insula Iubirii au intrat deja în linie dreaptă, iar schimbările se țin lanț. Cea mai importantă dintre acestea ține chiar de locația în care se va filma unul dintre cele mai apreciate producții ale Antenei 1.
Insula Iubirii se mută în Republica Dominicană
Potrivit reprezentanților postului din trustul Intact, reality show-ul care provoacă cele mai curajoase cupluri să își testeze limitele și, bineînțeles, fidelitatea față de parteneri, nu se va mai filma în Thailanda. Producătorii au decis ca este momentul să aleagă o nouă destinație, mult mai „prietenoasă”.
Așa se face că atât concurenții, cât și ispitele vor sosi pe rând, fără să se vadă în prealabil, pe o insulă paradisiacă din Republica Dominicană.
Noua locație sporește misterul din jurul acestui sezon, mai ales că nimeni nu știe la ce să se aștepte. Pe parcursul celor 20 de zile de filmare, perechile înscrise în competiție vor fi nevoite să reziste tentației a 8 ispite feminine și 8 ispite masculine, pregătite să dea totul pentru a-i cuceri și a nu risca să fie eliminate pe parcurs.
Radu Vâlcan, prezentatorul emisiunii, îi așteaptă pe toți în Las Brisos și La Playa, cele două resorturi de lux pregătite special. Rămâne de văzut cine va fi îndeajuns de puternic încât să nu cadă pradă ispitei care va pândi la fiecare pas.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Radu Vâlcan, despre concurenții de la Insula Iubirii: „Sunt mai pregătiți”
„Concurenții sunt mai pregătiţi acum şi au experienţa deja, din faţa televizorului, a celorlalte sezoane. Vin pregătiţi, ştiu pe ce se axează emisiunea, ştiu deja cam pe unde sunt camerele, dar de fapt este o chestiune psihologică la mijloc.
Mulţi se uită la această emisiune strict din punct de vedere psihologic, pentru că sunt poveşti şi emisiunea e, de fapt, oglinda societăţii. Veți avea parte de surprize de proporții în acest sezon.
Nu vă spun mai multe, va trebui să le descoperiți singuri, urmărind emisiunea, la fel ca până acum, numai pe Antena 1”, a dezvăluit Radu Vâlcan, prefațând astfel noul sezon al emisiunii Insula Iubirii.