Continuă incidentele violente în Grecia. Luni după-amiaza, celebra insulă Lesbos s-a transformat într-un adevărat câmp de luptă, după ce forțele antirevoltă au intervenit împotriva migranților care protestau față de înăsprirea legislației privind acordarea azilului pe teritoriul statului elen. Potrivit unor surse din cadrul poliției citate de AFP, au fost folosite chiar și gaze lacrimogene pentru stoparea manifestațiilor.
Peste 2.000 de persoane au protestat pe insula Lesbos împotriva noii legislații privind azilul în Grecia
„Înarmați” cu banderole pe care era scris un singur mesaj – „Freedom (n.r. Libertate)”, peste 2.000 de persoane le-au cerut autorităților să le revizuiască cererile de azil. Oamenii sunt nemulțumiți de faptul că acestea trenează de luni sau chiar ani întregi.
Totodată, au fost aduse în discuție condițiile „improprii” în care sunt ținuți cei aflați în tabăra de la Moria, cea mai mare locație de acest gen din Grecia. Potrivit presei elene, migranții au parcurs o distanţă de aproximativ şapte kilometri, din tabăra de la Moria şi până la portul Mytilene, însă poliţiştii le-au interzis să înainteze și au intervenit cu gaze lacrimogene.
Autoritățile nu par dispuse să renunțe la noua legislație. ONU reclamă „întârzierile semnificative” ale serviciilor de azil
Chiar dacă manifestațiile par a fi doar la început, autoritățile elene sunt de neclintit când vine vorba despre relaxarea legislației pentru acordarea azilului pe teritoriul țării. Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) din Grecia a recunoscut, totuși că există unele „întârzieri semnificative” ale acestor servicii.
Prin urmare, peste 90.000 de cereri sunt în continuare în curs de soluționare, într-o ţară în care se află la ora actuală 112.300 de migranţi pe insule şi pe continent, potrivit datelor oficiale. „Acumularea semnificativă a candidaturilor la azil şi întârzieri grave în aceste proceduri de azil contribuie în mod important la condiţii periculoase de suprapopulare observate pe insule”, a declarat purtătorul de cuvânt al secţiei greceşti a UNHCR, Boris Cheshirkov, pentru sursa citată.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
În timp ce autoritățile acordă prioritate cererilor primite recent, mii de oameni așteaptă de luni sau chiar ani întregi finalizarea procedurilor. Sătui de întârzierile uriașe, aceștia au luat atitudine, sperând că mișcările de protest vor duce la soluționarea documentelor de azil, fără de care nu pot părăsi insula.
Cea mai mare parte a migranţilor care aşteaptă în tabăra de la Moira, a cărei capacitate este de 2.700 de locuri , este nevoită să îndure „condiţii teribile, fără acces la apă sau electricitate”, a subliniat Cheshirkov. De aceea, UNHCR Grecia propun „implementarea unor proceduri drepte şi eficiente în vederea identificării celor care au nevoie de o protecţie internaţională, respectând normele şi garanţiile adevcate”.
În ceea ce privește insulele Lesbos, Samos, Kos, Chios şi Leros, situația a căpătat proporții îngrijorătoare, pentru că aici trăiesc la ora actuală 42.000 de solicitanţi de azil. Tabere nu pot primi, însă, decât un număr de 6.200 de locuri.
De aceea, incidentele dintre migranți și forțele de ordine au devenit frecvente în ultimele luni, patru persoane fiind ucise, potrivit autorităților, în vreme ce alte câteva zeci s-au ales cu răni grave. UNHCR speră, însă, ca această problemă să își găsească rezolvare în cel mai scurt timp posibil.