Trei bărbați și două femei și-au pierdut viața în urma unui incendiu produs în noaptea de miercuri spre joi în Strasbourg, oraș situat în nord-estul Franței. Potrivit France Presse, flăcările au cuprins un imobil construit în anii 1970, provocând rănirea a altor șapte persoane transportate de urgență la spital.
Incendiu într-un bloc din Strasbourg. Printre victime se află și o femeie însărcinată
Printr-un apel telefonic înregistrat după miezul nopții la numărul de urgență 112, autoritățile au fost alertate cu privire la o degajare de fum observată de locatari în casa scărilor blocului de șapte etaje.
La fața locului s-au deplasat mai multe autospeciale dotate cu apă și spumă, dar și echipaje medicale pentru a acorda îngrijiri răniților. Intervenția a fost îngreunată de faptul că fumul gros a invadat majoritatea spațiilor comune.
Potrivit directorului de cabinet al Prefecturii din regiunea Grand Est, Dominique Schuffenecker, printre victimele transportate de urgență la spital se numără și o femeie însărcinată.
„Din păcate, doi bărbați de 30 de ani, unul de 45, precum şi două femei de 25, respectiv 70 de ani, au decedat în urma incendiului”,a mai transmis oficialul.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Incendiul ar fi fost provocat de o problemă electrică
„Cele 5 persoane au murit pe loc, surprinse de fumul care s-a răspândit în casa scărilor şi din cauza intensităţii căldurii care era, aşa cum ne-au spus pompierii, atât de mare încât zidurile se topeau literalmente„, a continuat Schuffenecker.
Autoritățile au demarat deja o anchetă pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs tragedia. Din primele informații, flăcările ar fi izbucnit din cauza unei probleme electrice.
Cel puțin aceasta este concluzia la care a ajuns directorul de cabinet al Prefecturii din regiunea Grand Est în urma declarațiilor locuitorilor din imobil.