Reprezentanții companiei IKEA au transmis un apel către toți clienții are au achiziționat din magazin cana de voiaj Troligtvis. Se pare că cele mai recente rapoarte de testare au descoperit o cantitate mare de substanțe chimice în compoziția acesteia.
IKEA solitică cumpărătorilor returnarea unei căni de voiaj. Clienții își primesc banii înapoi
Compania suedeză IKEA a descoperit că unul dintre obiectele pe care le comercializează poate pune în pericol sănătatea clienților. Este vorba de o cană de voiaj Troligtvis marca „Made in India” care ar putea transmite substanțe chimice care depășesc limitele prescrise.
Cana de voiaj a fost pusă în vânzare în luna octombrie 2019, dar abia recent au fost primite rapoartele de testare. Compania mai informează că această cană poate transmite cantități de ftalat de dibutil (DBP) care depășește limitele prescrise în vigoare.
„Flalații sunt esteri ai acidului ftalic și sunt utilizați majoritar ca și plastifianți, adică acești compuși sunt adăugați materialelor plastice cu scopul de a le mări flexibilitatea, transparența, și durabilitatea”, potrivit Wikipedia.
Compania IKEA interzice utilizarea ftalaților în produsele sale
Clienții sunt rugați să se prezinte la magazinele IKEA pentru a returna cana în cauză. Cumpărătorii își vor primi integral contravaloarea acesteia chiar dacă nu mai au o dovadă a achiziției, cum ar fi bonul fiscal.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
Reprezentanții IKEA au luat decizia de a nu mai folosi utilizarea ftalaților în produsele sale în urmă cu foarte mulți ani. Decizia a fost luată după ce s-a descoperit că acești ftalați intră în contact cu alimentele și poate duce la probleme de sănătate în rândul clienților.
Investigația a arătat că cana de voiaj Troligtvis marcată „Made in India” poate fi afectată de acești ftalați. Chiar dacă riscul asupra sănătății este foarte scăzut, compania IKEA recheamă produsele în oricare dintre magazinele sale.
IKEA, o viață sigură în locuință. Compania testează zilnic produsele sale
IKEA nu acceptă niciun compromis când vine vorba de siguranța și protecția obiectelor pe care le pune la vânzare. Reprezentanții companiei susțin că produsele pe care le scoate pe piață sunt sigure atât pentru oameni, cât și pentru mediu.
IKEA deține 2 laboratoare de testare proprii în care se realizează în medie 16.000 de teste individuale anual. Totodată, firma se axează și pe siguranța copiilor fiind una dintre prioritățile lor. Jucăriile de pluş sunt testate cu enzime din salivă pentru a se asigura că nu conțin nicio substanţă dăunătoare.
„IKEA deţine 2 laboratoare de testare, unul în Älmhult, Sweden şi celălalt în Shanghai, China. Aici testăm produsele în conformitate fu multe standarde, începînd cu cele pentru substanţe chimice, rezistenţa la foc, coroziune, funcţionalitate şi dirabilitate, spălare şi asamblare.Testele realizate de laboratorul IKEA of Sweden joacă un rol important în dezvoltarea produselor noastre. Acesta este inclus încă de la începutul procesului, pentru a ne asigura că folosim cele mai bune materiale pentru produse şi că rezutatul este un produs durabil şi sigur”, se arată pe site-ul companiei suedeze.