40 de elevi ai Liceului Teoretic „Adam Muller Guttenbrun” din Arad au ajuns la spital în cursul zilei de luni, 14 ianuarie după ce în școala în care învățau a fost folosită pentru dezinsecție o substanță interzisă în România. În urma intoxicației severe, tinerii s-au ales cu iritații ale pielii, ochilor, dar și dureri abdominale, potrivit medicilor. În cauză a fost deschisă o anchetă, iar cursurile au fost suspendate, din ordinul prefectului.
40 de elevi, intoxicați cu o substanță interzisă în urma dezinsecției din școala în care învățau
Potrivit inspectorilor sanitari care verifică atât unitatea de învățământ, cât și societatea responsabilă cu deratizarea, una dintre substanțele folosite era interzisă, în vreme ce un alt compus chimic ar fi fost folosit în concentrație prea mare, punând astfel în pericol sănătatea elevilor.
În timpul vacanței de iarnă, în clase a fost făcută o dezinsecție generală. Întorși luni pe băncile școlii, copiii, din clasele a V-a și a VI-a au început să acuze stări de rău în momentul în care au ajuns acasă, iar părinții i-au dus de urgență la spital. În urma unor investigații amănunțite, medicii au decis ca aceștia să rămână internați sub supraveghere permanentă.
Societatea care a făcut dezinsecția susține că toate substanțele folosite sunt autorizate
Dezinsecția și deratizarea au fost făcute vineri, 10 ianuarie, la Liceul German din Arad. Luni, în prima zi de școală, elevii au găsit pete lipicioase pe bănci, susțin părinții. Chiar dacă în timpul orelor de curs nu s-au simțit rău, când au ajuns acasă au început să tușească, acuzau senzația de vomă, iar pe față le apăruseră pete roșii.
Administratorul firmei din Deva, Veres Csaba, afirmă în apărarea sa că toate substanțele sunt autorizate. Potrivit acestuia, este exclus ca elevii ajunși la spital să se fi intoxicat din cauza compușilor chimici folosiți în timpul dezinsecției și deratizării.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
„Am fost audiat şi la Prefectură, am dat declaraţie şi la poliţie. S-au utilizat toate substanţele avizate de Ministerul Sănătăţii, conform legii, pe suprafeţe şi atâta tot. Din punctul nostrum de vedere, nu este vina noastră. Suprafţa asta este pentru suprafeţe, adică se dă şi pe pereţi. N-ar trebui să aibă efecte negative asupra oamenilor, substanţa având o toxicitate foarte redusă“ – Veres Csaba, administratorul firmei de deratizare
„În momentul în care a ieșit de la școală m-a sunat mi-a spus că e roșie fața, îi amorțește buzele și limba, a ajuns acasă și atunci au început să scrie mămicile pe grup că și ceilați copii sunt la fel … Când au ajuns la școală, copiii au spus că băncile erau lipicioase, că parchetul era lipicios, nici curățenie nu s-a făcut după (n.r.dezinsecție și deratizare)” – mama unei eleve ajunse la spital
ADVERTISEMENTADVERTISEMENT„Sunt stabili, încep să dispară simptomele, mă refer la reacțiile cutanate la iritația ochilor dureri abdominale, iar medicii sunt precauți, pentru că în momentul de față nu știm substanța cu care copii au intrat în contact” – Simina Roz, purtător de cuvânt al Spitalului Județean Arad