FANATIK îți aduce horoscopul zilei de sâmbătă, iar veștile nu sunt, din păcate, printre cele mai bune, în special în ceea ce privește viața sentimentală. Ai parte de o experiență dureroasă, însă trebuie să o iei ca pe o lecție și să evaluezi cu mai multă atenție persoanele pe care le primești în jurul tău. Nu de alta, dar ai fost destul înjunghiat pe la spate de așa-ziși prieteni sau chiar oameni cărora le-ai dăruit inima ta.
Universul te pune la grea încercare în acest debut de weekend
Dacă ești născut în zodia Taurului, încearcă să nu îți mai plângi atât de mult de milă după dezamăgirea suferită recent. Știm că e dureros când simți că unul dintre cele mai arzătoare vise se ruinează într-o clipă, dar unele lucruri nu depind numai de tine. Privește cu optimism spre viitor, ai destule obiective mărețe pe care să le duci la îndeplinire.
Berbec
Stai, acumulează, învață și va veni și clipa când vor apărea efectele. Va fi un mare salt înainte, dar este bine să nu te hazardezi încă, nu până ce nu atingi nivelul maxim de înțelepciune de care este nevoie în situația de față. Dă dovadă de o răbdare de invidiat: stai ce stai, dar și când vei da drumul la motor, totul va țâșni ca din pușcă. Ești adeptul așteptării momentului potrivit, când tot ce ai acumulat își va arăta valoarea. A te implica într-o acțiune, fără să deții toate mijloacele necesare, ar fi risipă de resurse, deci mai stai! Așteaptă momentul potrivit!
Taur
Nu ți s-a împlinit un vis și stai și îți lingi rănile, dezamăgit, în loc să cauți altă țintă. Nu aceasta e atitudinea potrivită în cazul unui eșec de moment, pentru că ai de învățat ceva din asta. Edison spunea că miile de teste prin care a trecut înainte de a inventa becul nu au fost eșecuri, ci lecții acumulate până la soluția optimă. Nu îți iese din prima sau din a doua, nu-i nimic: sigur îți va ieși într-un final. Ca atare, nu suferi pentru că azi o ușă este blocată. Mai bate și mâine și poimâine… până se va deschide!
Gemeni
Faci parte dintr-un colectiv un pic dezlânat, în care nu există o organizare foarte precisă și toată lumea face ce vrea. Această libertate aparentă de mișcare și de gândire este benefică, pentru că oferă tuturor celor prezenți spațiul și timpul necesar pentru a gândi în voie. Este un fel de brainstorming în care toți își dau cu părerea în libertate deplină. Va veni și momentul când toate aceste idei disparate vor începe să se lege și să se îndrepte spre o soluție eficientă. Acest colectiv este mediul ideal unde poți să lași imaginația să zboare. Nu ai ajuns încă la capăt, ești încă purtat de curent, dar important este că nu ești singurul, și ceilalți sunt în aceeași situație!
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Rac
Nu ești pe deplin matur din punct de vedere afectiv, iar fiecare nouă lecție de viață legată de iubire, devotament, dăruire, mai pune o cărămidă la cel care devii. Toată viața e o continuă școală, dar ceea ce ți se predă azi ține de suflet, de ceea ce îți dorești tu cel mai mult. Ai sentimentul că ți se pregătește ceva, se coace ceva și trebuie să aștepți să culegi roadele acestui proces. Totul va fi perfect, la momentul recoltei, dar nu trebuie să stai pasiv să se coacă fructele în copac, ci să întreții recolta, să uzi copacii, să îngrijești planta. Roadele îți aparțin, dar și munca de îngrijire a grădinii te privește!
Leu
Ai nevoie de mai mult timp de gândire înaintea unei decizii finale, deoarece acum ești foarte derutat de variantele pe care le ai la dispoziție. Toate au ceva de oferit, par la fel de interesante, încât, dacă ai putea, le-ai alege pe toate simultan. Dar nu se poate. Ia-ți timp suficient de analiză înainte de a spune ce ai ales, ca să nu regreți mai apoi că cealaltă cale ar fi fost mai bună. Până la urmă te vei opri asupra unui singur sens, cel care va avea urmările cele mai promițătoare, dar totuși nu te grăbi la prima idee care îți apare în cale!
Fecioară
Nu te grăbi în iubire, lasă relația să curgă cum vrea ea, pentru că nu este planul care cere control sau îndrumare strictă, ci deplină libertate. Cu cât înaintezi mai lent, cu atât ai șanse să o/îl cunoști mai bine, să treci relația prin cât mai multe probe edificatoare, să te bucuri cât mai mult de senzațiile plăcute de la începutul iubirii. A te gândi la nuntă, la copii, la a vă muta împreună deși abia v-ați cunoscut, nu este în beneficiul iubirii, pentru că pierzi din vedere o mulțime de aspecte specifice evoluției firești a relației. Fiecare pas contează în construcția acestei relații, deci acceptă acest ritm. Tot ce se clădește lent este de durată.
Balanță
Mergi pe un teren stabil și nimic nu te poate abate de la calea cea dreaptă. Ești un exemplu de responsabilitate și maturitate, faci totul organizat, cu cap, pentru că ai o idee foarte clară în minte pe care vrei s-o transformi în realitate. Ai reușit și altădată să faci ceva similar, deci nu ar fi prima oară, tocmai de aceea ajunge să repeți rețeta de succes de odinioară cu aceeași stăpânire de sine. Se va dovedi a fi cheia succesului astăzi, pentru că ești foarte sigur pe ceea ce vrei și poți să obții.
Scorpion
Viitorul se deschide în culori extrem de atrăgătoare pentru tine, poate datorită stimulentelor pozitive venite de la cei de pe margine. Dacă te-ai înconjura de oameni posomorâți și negativiști, fii sigur că te-ar influența negativ, dar ai norocul de a te alătura unui grup de oameni la fel de tonici și entuziaști. Unește-ți forțele cu astfel de persoane bine dispuse, pentru că vă veți molipsi unii pe alții. Succesul depinde numai de atitudinea pozitivă pe care o abordezi în fața provocărilor zilei, deci zâmbește: totul va ieși bine!
Săgetător
Azi în mintea ta se vor naște idei care te vor duce foarte repede la niște rezultate demne de toată laudă. Așadar, scoate-le la lumină și pune-le în aplicare imediat. Cu cât pornești mai entuziast și mai optimist, cu atât roadele se vor arăta mai repede. Imaginează-ți că afacerea pe care vrei s-o pornești acum este abia la faza de sămânță, dar depinde cum o sădești, o îngrijești și o dezvolți ca să ajungă la recolta bogată în cel mai scurt timp. Totul este să pornești cu încredere și siguranță în succesul final, fără să te gândești la piedici. Fii sigur că cele mai bune idei și soluții vin chiar din inimă.
Capricorn
Caută adânc în inimă cele mai bune soluții pentru situația în care te afli. Nu neapărat experiența de viață are ceva de zis aici, ci sentimentele cu privire la ce se petrece. Sunt senzații pe care le ții ascunse în suflet și care dau indicii cu privire la ce trebuie să faci, totul este să ai curaj să le scoți la lumină și să le urmezi. Că e un presentiment negativ, care te trage de mânecă să nu te implică într-o situație cu factor de risc sau, dimpotrivă, e o dorință puternică de a face ceva, dacă îți urmezi aceste emoții este reacția potrivită în cazul de față. Vezi ce simți și acționează conform trăirilor tale!
Vărsător
Nu te crampona de o piedică normală în drumul spre rezultatul visat. Dacă ceva te oprește acum din elan, e un semn bun, în sensul că îți atrage atenția că ai scăpat ceva din vedere. Uneori, hopurile pe care le întâlnești pe parcurs sunt doar un avertisment cu privire la direcția pe care mergi, la instrumentele de care te folosești, deci ar fi nevoie, din când în când, să treci în revistă resursele. Știi cum se spune: paza bună trece primejdia rea, iar impasul de azi exact acest rol îl are. Să te oblige să deschizi mai bine ochii și să iei niște măsuri drastice și eficiente!
Pești
Abia aștepți etapele următoare ale unui proiect pe care l-ai început cu mult entuziasm. Ești conștient că succesul depinde numai de eforturile proprii, tocmai de aceea faci tot ce îți stă în putință. Ești mulțumit de modul în care se conturează rezultatele către care ai pornit și fiecare clipă care te apropie și mai mult de finish, îți amplifică ambiția și dorința de succes. Fiecare reușită de pe parcurs devine startul către un alt nivel și, din aproape în aproape, se clădește un succes de toată frumusețea. Este bine să-ți etapizezi ascensiunea, fără să stabilești direct rezultatele finale, ci pe cele intermediare, pas cu pas.