FANATIK îți aduce horoscopul zilei de miercuri, 1 aprilie, iar veștile sunt cât se poate de bune, chiar dacă trebuie să rămâi la domiciliu din cauza epidemiei de coronavirus. Încearcă să privești partea plină a paharului: poți lucra de acasă și ai ocazia să petreci mai mult timp în compania celor dragi. Dă dovadă de optimism și speranță, iar Universul va avea grijă să-ți scoată în cale tot ce este mai frumos. Trebuie doar să ai puțină răbdare.
Horoscopul zilei de miercuri, 1 aprilie. Pe Scorpioni îi așteaptă momente dificile
Dacă ești născut sub semnul Scorpionului, îți recomandăm să iei foarte serios în calcul o „curățenie” generală. Și nu ne referim la propria casă, ci la suflet, pentru că e cazul să elimini toate persoanele care te-au rănit în ultima vreme. Debarasează-te odată pentru totdeauna de amintirile dureroase și fă loc altora mai plăcute. Nu-ți face griji, în viața ta va apărea acel cineva care să te facă să zâmbești din nou. Trebuie doar să mai aștepți puțin.
Berbec
Este o zi exact pe stilul tău, mai liniștită, organizată, în care toate evoluează într-un ritm mai lent, perfect pentru a nu da nimic peste cap. Totuși, pentru unii, lentoarea aceasta dă impresia că ai fi și indiferent sau neatent la tot ce se petrece în jur și ai putea fi greșit interpretat. Încearcă să dai o altă formă programului zilei, ca să nu lase impresia că ai fi comod din fire. Poți folosi calmul acesta pentru a te ocupa pe îndelete de o activitate complicată ce necesită o concentrare crescută.
Taur
Cu atitudinea pe care o ai, totul evoluează în direcția cea bună. Crezi cu tărie că ceea ce faci are rezultate excelente și va fi doar o chestiune de timp până vei ajunge la capăt. Ai și răbdarea necesară, și tonusul ideal pentru a face tot ce îți stă în putință pentru a-ți materializa un gând. Poți uimi lumea prin ceea ce se naște din mintea sau din mâinile tale, deoarece investești toate resursele cele mai bune în acest sens: ambiție, încredere, plăcere de a munci, spirit practic.
Gemeni
În plan sentimental parcurgi o perioadă de așteptare în care parcă ai simți că urmează să se întâmple ceva deosebit. Te poți confrunta cu tot felul de piedici și amânări în relația cu persoana iubită, multe planuri pot fi date azi peste cap, altele pot fi contramandate, deci o zi cu surprize, dar care au rolul de a amplifica și mai mult starea ciudată care te cuprinde, cea în care presimți că se va schimba ceva major în viața personală. Stai ca pe ghimpi, neștiind ce te așteaptă, de aceea nici nu știi cum să interpretezi aceste probe.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Rac
Ții mult la spațiul personal, de aceea nu ești dispus să deschizi ușa, la propriu sau la figurat, oricărei persoane. Trebuie să îți câștige încrederea înainte de a-l accepta în cercul tău intim, de aceea ar fi bine să-i pui la încercare bunele intenții înainte de a-i permite să se apropie. Intuiția îți va atrage atenția asupra eventualelor sale gânduri ascunse, dar este nevoie de mai multe teste înainte de a-i da acceptul. Indiferent care este planul în care trebuie să accepți pe cineva nou în preajmă, fii precaut și cunoaște-l cât se poate de bine.
Leu
O idee în minte care prinde contur din ce în ce mai bine te îndeamnă să o pui în aplicare. Nu mai aștepta, bate fierul cât e cald, pentru că atunci când vei începe s-o pui în practică, se vor ivi noi și noi detalii care, într-un final, vor forma un tot demn de laudă! Fii conștient că nu merge totul strună impecabil, ci chiar dacă vei mai da în bară pe parcurs, chiar dacă îți vei mai pierde încrederea, până la urmă toate vor ieși ca la carte. Ai de învățat și din mers, nu le știi pe toate de la început, dar cel mai important este să începi să clădești ceea ce ai acum în minte.
Fecioară
Buna organizare a lucrurilor îți convine de minune, pentru că reușești să te încadrezi perfect în termenii pe care îi ai la dispoziție. Ba chiar te simți bine și jubilezi când vezi că alții se împiedică, nu reușesc să facă nimic împinși de la spate, dar tu parcă ai fi prieten cu timpul care trece. Duci la îndeplinire o sarcină, poate chiar înainte de termen, și astfel îți mai rămâne timp să revizuiești etapele parcurse sau să te ocupi și de ceva pentru sufletul propriu.
Balanță
Primești un telefon de la o persoană de la care chiar așteptai cu nerăbdare o veste și ești în culmea fericirii să-i auzi vocea. Din relația cu lumea, azi vei primi vești foarte bune, invitații care te vor bucura sau informații utile de care te vei folosi cu succes foarte curând. Și tu poți transmite mai departe vești optimiste unor persoane care speră să le dai un semn de viață, deci amintește-ți să iei legătura și cu cei despre care nu mai știai nimic în ultima vreme.
Scorpion
Numai de propria voință depinde capacitatea de a da afară din cale tot ce nu îți mai trebuie, nu îți face bine, nu e adecvat scopului tău. Fă ordine cât mai repede! Renunță la amintiri care nu-și mai au rostul, la regrete și resentimente tardive, la temeri inoculate de alții. Ieși în fața tuturor curat și liniștit, pregătit pentru orice nouă provocare! Prea cari după tine un balast emoțional, dar dacă ai reuși să scapi de el cu mult curaj și ambiție, îți vei lua din nou zborul. Descătușează-te, debarasează-te, abandonează greutățile, rupe legăturile care te frânează, eliberează-te!
Săgetător
Ai sperat anumite gesturi de afecțiune de la cel drag, dar acesta nu prea știe să-ți ofere ce aștepți de la el. Pentru că uită să îți dea un telefon sau să îți aducă o floare, ai tendința de a-i pune la index toate micile gafe de acest fel din ultima vreme. Nu te pripi să-i arunci în cârcă vina de care nici măcar nu este conștient, pentru că e posibil ca tu să nu fii receptiv la forma în care își exprimă sentimentele, nefiind cele pe care le aștepți, dar sunt cele de care este capabil, și tot e ceva!
Capricorn
Ești primit cu brațele deschise de un grup de persoane care te privește cu multă admirație și respect. Citești în ochii lor cât de mult te apreciază, încât este o plăcere să te dedici lor, prin ceea ce faci. Dacă munca ta nu ar fi nici măcar puțin remarcată, nu ai mai avea nicio satisfacție să îți oferi serviciile. Dar așa, când vezi cât de așteptat ești, cât de mult vor ceilalți să-ți stea prin preajmă, ești mult mai motivat să te apleci asupra serviciilor pe care le pui în slujba lor. În fond, nici nu îți trebuie altceva decât un dram de recunoștință, un sincer mulțumesc și un zâmbet ca răspuns la ceea ce ai de oferit.
Vărsător
Pleci la drum cu sufletul copleșit de emoții, ori pentru că îți iei rămas bun de la un loc și lași în urmă ceva ce ți-a oferit bucurie o perioadă de timp, ori pentru că la destinație te așteaptă ceva care te va impresiona la maximum. Pleci cu un sentiment ciudat față de ceea ce părăsești sau față de ceea ce urmează să întâlnești, și cu un dram de nesiguranță, pentru că nu ești foarte sigur ce te așteaptă pe parcurs. Veștile care sosesc din acel loc au rolul de a-ți mări starea de emotivitate, încât stai ca pe ghimpi tot drumul.
Pești
Nu insista să duci mai departe un plan care pare să nu se mai urnească din loc de la o vreme, ci încearcă să te detașezi câteva zile de miezul evenimentelor. După o pauză, vei vedea lucrurile din alt unghi și blocajul de acum va fi depășit mult mai ușor. Nu te încăpățâna să treci cu orice preț de acest impas. Uneori nu-i rău să stai pe loc și să privești de pe margine, pentru că așa înțelegi lucrurile la rece, fără să fii la fel de implicat ca înainte.