Horoscop special: Soarele intră în zodia Berbec, azi, 20 martie 2020. 4 zodii își reînnoiesc dorințele

Alexa Serdan   
în Horoscop
20/03/2020, 07:45
Horoscop special: Soarele intră în zodia Berbec, azi, 20 martie 2020. 4 zodii își reînnoiesc dorințele
Horoscop special: Soarele intră în zodia Berbec, azi, 20 martie 2020. Sursa foto: Pinterest.com

Odată cu echinocțiul de primăvară Soarele intră în semnul zodiacal Berbec ceea ce înseamnă începerea unui nou ciclu astrologic. Patru zodii își reînnoiesc astăzi, 20 martie, dorințele pe care ți le-au pus în noaptea de Anul Nou. Citește horoscopul de mai jos și află care sunt planurile nativilor pe plan profesional, sentimental și financiar.

Ce aduce Soarele în Berbec celor 12 semne zodiacele

Berbecul, Racul, Balanța și Capricornul sunt cele patru semne zodiacale care sunt îndemnate de astre să-și facă noi planuri în legătură cu viitorul apropiat. Dar nu doar acești nativi au de lucrat la dorințe și aspirații, ci și restul zodiilor deoarece Soarele în Berbec aduce energie, optimism, prospețime, speranță și noi începuturi.

Berbec

Ești plin de vitalitate și ești în formă maximă. Soarele ajunge în semnul tău zodiacal și-ți transmite capacitatea de a duce la capăt toate sarcinile noi pe care le ai în plan. Tot ce trebuie să faci este să fii organizat.

Taur

Este un moment ideal să revezi locurile și oamenii dragi. S-ar putea să te enervezi mult mai repede, dar scânteia se va stinge tot așa cum s-a aprins. Fii prudent și nu da cu bățu-n baltă.

Gemeni

Ești activ în toate planurile pe care le întreprinzi și asta se vede în reușitele tale. Nu lua decizii pripite și încearcă să fii consecvent și ferm în ceea ce privește planurile actuale.

Rac

Astrele îți dau curaj și dorință de afirmare la locul de muncă. Ieși în față și impune-te, doar așa vei reuși să fii promovat. Îndrăznește mai mult fără teama de a fi judecat.

Leu

Ești axat pe studii și filozofii de viață. S-ar putea ca viața ta să ia pe alt drum și să-ți schimbi din mers principiile și valorile. Lasă-ți amprenta acum, nu aștepta să fie prea târziu.

Fecioară

Soarele tranzitează în casa banilor și a bunurilor materiale. Ești un adevărat norocos, nu vei duce lipsă de absolut nimic de acum înainte din punct de vedere financiar.

Balanță

Concentrează-te mai mult pe viața amoroasă. Pune pe primul loc relația cu partenerul de viață pentru că aceasta evoluează frumos și sunt șanse să treceți la nivelul următor.

Scorpion

Ești solicitat la serviciu, fapt care-și pune amprenta asupra sănătății tale. Stresul și oboseala își vor spune cuvântul, iar durerile de cap nu-ți vor mai da pace. Ia o mică pauză!

Săgetător

Monotonia din cuplu dispare și ești dispus să mai dai o șansă relației. Surprinde-ți partenerul de viață cu mici atenții sau pur și simplu fii acolo pentru el când simte nevoia de o îmbrățișare.

Capricorn

Ești pus pe treabă și vrei să faci numeroase schimbări în locuință. Alegerea culorilor, mobilierului sau decorațiunilor nu este o treabă tocmai ușoară, ia lucrurile cu calm.

Vărsător

Ai mai multă încredere în tine și reușești să-ți expui părerile acasă, dar și la locul de muncă. Ai curaj să spui lucruri pe care alții doar le gândesc, dar vezi să nu divulgi vreun secret.

Pești

Soarele ajunge azi în casa banilor și ai șansa să descoperi o nouă sursă de venit. Ai grijă să nu cheltui totul din prima zi, mai păstrează finanțe și pentru zilele următoare.

 

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×