Gestul unui preot italian in timpul unei slujbe transmise online a devenit viral în mediul online. Astfel, preotul unei biserici din nordul Italiei a găsit o soluție pentru a fi alături de enoriași la liturghia de duminică. Și asta chiar în condițiile în care aceștia nu pot participa la slujbă.
Gestul unui preot italian in timpul unei slujbe transmise online care a devenit viral
Mai exact, părintele a luat decizia să așeze pe băncile din biserică fotografii ale credincioșilor, iar oamenii urmăreau slujba online. În România, gestul preotului italian a ajuns prin intermediul lui Francisc Doboș, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice.
Acesta a postat pe o rețea de socializare un mesaj în care arăta cum a reușit preotul din Italia să rămână alături de enoriași, în ciuda faptului că țara este puternic afectată de coronavirus și măsurile de siguranță a populației au fost ridicate serios.
https://www.facebook.com/francisc.dobos/posts/10219767856774287
Slujbă online, enoriași aproape de Biserică
Pentru că oamenii nu mai pot participa la slujbe, evitând, astfel, contactul direct cu celelalte persoane și răspândirea virusului, preotul a așezat fotografiile credincioșilor pe băncile din biserică. Slujba a fost transmisă online, iar credincioșii au putut-o urmăi de la distanță.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
„Flexibilitate mentală și creativitate spirituală, în vreme de carantină. Un preot din nordul Italiei a celebrat Sf. Liturghie cu biserica plină … de fotografiile credincioșilor. Aceștia urmăreau de acasă, online sau în streaming pe Facebook”, a scris preotul Francis Doboș
Într-un mesaj transmis pe basilica.ro, Biserica Ortodoxă Română a prezentat și ea o serie de recomandări pentru credincioși. Redăm, mai jos, mesajul Patriarhiei Române:
„Persoanele care manifestă simptomele de gripă de orice fel şi simptomele de coronavirus, descrise de autoritățile medicale, sunt sfătuite să evite în acele zile locurile aglomerate, inclusiv spațiul bisericii, pentru a nu-i expune și pe alții la o posibilă îmbolnăvire.
În acest timp, persoanele respective pot asculta Sfânta Liturghie difuzată de radioul și televiziunea patriarhiei. Persoanele care au teama de îmbolnăvire prin împărtășirea din Sfântul Potir cu lingurița comună pot cere preotului, în mod excepţional, împărtășirea, în orice moment al zilei, din Sfânta Euharistie pentru bolnavi, care le poate fi oferită într-o linguriță adusă de acasă și folosită exclusiv în acest scop, de o singură persoană (o firimitură din Sfânta Euharistie este pusă într-o linguriţă cu vin).
Menționăm că în Biserică Sfânta Împărtășanie se pregătește și se administrează totdeauna în condiții de igienă totală, iar icoanele sunt frecvent igienizate. Cei care se tem în această perioadă de îmbolnăvire pot evita temporar sărutarea icoanelor din biserică, însă pot săruta icoanele din propria casă”, arată comunicatul, care adaugă că persoanele care nu se pot împărtăși pentru că sunt deja bolnave li se recomandă să guste acasă din Agheasma Mare, primită de la biserică în ziua de Bobotează.